Azi nu e timp sa mori

Prietenul nostru Daniel Nitoi, actor, regizor, dramaturg, poet, e, mai nou, un recidivist! Nu va speriati! Un recidivist in alt sens al cuvantului, fireste. Adica, recidiveaza in a da la iveala un nou si valoros (zic eu) volumas de poezii. Sa tot ai parte de asemenea recidive! Intr-o lume ajunsa dincolo de dementa, intr-o asemenea imensa cloaca a tristetii, violentei, urii, indiferentei, nepasarii, crimei etc., mai poate fi oare loc de un piculet de poezie? Pentru macar un vers? Pentru o rima minunata? Pentru o metafora? Pentru un pic de suflet care mai poate fi mantuit prin binecuvantarea Poeziei? Cred ca prezentul volum al lui Daniel Nitoi poate da un raspuns: da, mai poate fi loc pentru Poezie. Oricum, Daniel se incapataneaza sa mearga mai departe, scrasnind din dinti, muscand (uneori cu ura dar si cu neputinta) din tot ceea ce i se pare a nu fi in ordine in colivia cu nebune care il inconjoara. Daniel e un poet trist, e un martor activ si interventional in evenimentele urate care il (ne) coplesesc... Vezi poemul Azi nu e timp sa mori, in care poetul constata ca Styxul s-a mutat in lume. Si ce, vreti sa spuneti ca nu e exact asa? Chiar ne facem ca nu vedem? Chiar uitam atat de repede umilintele la care suntem supusi secunda de secunda? CE face poetul? Scrie, protesteaza, atrage atentia. Nu e putin lucru, nu? Alteori, Daniel parca imi aminteste de Rainer Maria Rilke, fireste intr-o nota si abordare strict personale si, deci, cu atat mai valoroase. Vezi admirabilele poeme Vindeca-ma, Doamne! sau Rugaciune. Adevarate rugi sincere si pline de miez adresate Divinitatii care, pare-se, si-a cam intors fata de la noi (poate chiar pe buna dreptate)... Poate Divinitatea isi va reveni totusi, citind versurile Poetului. Lucru posibil, avand in vedere poezia Fericire, adresata atat de omeneste pururei fericite Marii. Caracteristica fundamentala ramane insa, tristetea. O tristete metafizica, o tristete chiar materiala, rezultanta a cine stie ce caror dureri ascunse. Leacul inimii trimis-ai boala - of!, Nimic, o radiografie tot trista a unei societati total lipsite de valori, de respectarea familiei, a bunei traditii, a omenescului, la urma urmelor. Amintesc apoi Cosmaruiesc adesea, unde, iata, Daniel inventeaza un nou si ciudat verb, A cosmarui... Verb care vine ca o manusa pe tot ceea ce se intampla in jurul nostru, nu? O unda de speranta apare in final, unde Daniel foloseste arma oximoronului: De-aceea-n visul cald al noptilor nebune / Cosmaruiesc adesea si gandurile bune... Pana si frumosul devine, uneori, cosmar, nu? Pentru Daniel Nitoi poezia ramane un binecuvantat refugiu sufletesc, un calmant al framantarilor spirituale de care poetul nu duce lipsa. Spun refugiu, pentru ca acest copil teribil al versului munceste enorm. Citeste, studiaza, conspecteaza, analizeaza, discuta, combate, isi apara ideile. Cu alte cuvinte, e un om FERM. Si aceasta fermitate este inclusa in aproape fiecare idee, in fiece vers. Bine, acuma, daca-mi pun mintea, ar trebui, printr-o corectitudine exacerbata, sa citez cam din toate poeziile prezentului volum. Lucru care v-ar rapi, insa, bucuria nespusa de a citi nemijlocit frumoasele insiruiri ale silabelor si profundelor ganduri poetice cu care Daniel ne-a obisnuit de atata vreme. Acest Nitoi reloaded ramane un nou si vivace punct de referinta in opera poetica, si nu numai, a tanarului si devotatului nostru prieten. Felicitari, Poete! Si hai sa mai incercam sa mai si zambim, poate ca viata nu e chiar atat de trista... Sper... - Eugen Cristea