Atac la moralitate

Tanarul si talentatul actor-regizor Daniel Nitoi reuseste sa ma surprinda o data in plus. Inca de mic copil, cand juca rolul lui Spiridon in O noapte furtunoasa, Daniel isi construieste o cariera frumoasa, constanta, egala cu sine insusi. Consecvent unui adevarat program teatral, Daniel a pus deja in scena spectacole de mare succes la public: Avarul, Galcevile din Chioggia, D-ale Carnavalului, Cersetori la poarta libertatii, Amintiri din livada cu meri s.a.m.d. Vorbeam ceva mai inainte despre consecventa, caci Daniel a imaginat (si imagineaza in continuare) spectacole de teatru ultraclasic, normal, cu decoruri splendide, costume pe masura, peruci, machiaj, in cea mai buna si frumoasa traditie a teatrului romanesc de cea mai buna calitate. Intr-un peisaj teatral dominant de penibile stand-up comedy (mai degraba s-ar potrivi sit-down tragedy), productii minore si, cu osebire, vulgare, peisaj dominat de piese cu scandaluri, amantlacuri, triunghiuri sau paralelipipede amoroase, craci goi, silicoane pana si in urechi, spectacolele lui Daniel aduc un suflu nou de eleganta, curatenie si o totala lipsa de vulgaritate. Fie ea si doar aluziva. Ceea ce nu e putin lucru... Daniel cocheteaza si cu poezia, aducand deja pe piata doua volume de versuri. Spirit neobosit, iata-l acum si in ipostaza de autor dramatic. Si o face bine. Macar are meritul ca - spre deosebire de majoritatea dramaturgilor romani - nu pune in aceeasi piesa cele patru elemente: apa, aer, foc, pamant; nu pune dragoste, ura, vorbe desucheate, Dumnezeu, credinta, satanism etc. De aceasta data, Daniel investigheaza zona socialului. Subiectul e simplu (adesea previzibil, dar asta nu e rau, dimpotriva), despre un profesor amarat (deci, cinstit) atacat din toate partile de nemernici si netrebnici din aproape toate categoriile sociale (de joasa speta, fireste), nenorociti carora nu le poate face fata prin onestitatea sa. Astfel, piesa devine un adevarat panopticum al unei societati demente, dezabuzate, fara nici un fel de ideal, fara cultura, avida doar de bani, masini, gagici, trai pe vatrai, viitori absolventi de bacalaureat care nici macar nu stiu sa scrie si sa citeasca. Un tablou infiorator (pe alocuri) al unei societati care nu-si mai gaseste drumul, in totala deriva, lipsita de modele autentice, de ideal, de ganduri frumoase, de cultura - pana la urma. Meritul sau dramaturgic este acela ca reuseste sa creeze personaje viabile, usor de intalnit la tot pasul. Indivizi de la marginea societatii, patibulari, demni de reprezentanti lombrozieni, scursuri ale unei societati anapoda in care marlania, incultura, mitocania (toate acestea impuse de un regim blestemat!) sunt ridicate la rang de lege... n Daniel stapaneste cu siguranta mijloacele de expresie dramaturgica (ele vor evolua, sunt convins, in viitoarele piese pe care le astept cu nerabdare), are un dialog alert, interesant. Asa cum mi se pare interesant si finalul fals, surprinzator, care te pune definitiv pe ganduri: nu cumva viata e vis? Asta ca sa parafrazez un clasic... Il felicit cu sinceritate pe Daniel Nitoi pentru excursul sau dramaturgic si il asigur ca, daca va pune piesa in scena, as juca cu mare bucurie rolul Profesorului, ceea ce nu e putin lucru, nu? - Eugen Cristea