Simon

• Roman câștigător al Bolșaia Kniga 2021 - Premiul cititorilor Un secol de istorie armeană, văzut prin prisma femeilor dintr-un orășel de munte, se desfășoară în Simon, noul bestseller internațional al scriitoarei Narine Abgarian. Simon ne atrage într-un vârtej de povești, în care duritatea vieții se îngemănează cu delicatețea iubirii, iar tragicul și sumbrul se întrețes cu umorul și exuberanța. Într-un orășel din Armenia, moare zidarul Simon. A avut o viață lungă, s-a bucurat de respect, dar a fost cunoscut și pentru numeroasele sale aventuri amoroase. La înmormântare se adună toate femeile pe care le-a iubit: Susanna, prima dragoste, fata cu o copilărie invadată de tenebre, Eliza, modestă și tandră, trădată de propriul soț, Sofia, frivolă și plină de viață, dar marcată de suferința numeroaselor sarcini pierdute, Silvia, internată cândva abuziv într-un spital de psihiatrie, fără dreptul de a-și mai vedea copilul. Pentru ele, iubirea lui Simon a fost vraja care le-a schimbat complet soarta. Și să nu uităm de Melania, soția care a învățat cu timpul să se resemneze cu aventurile lui, punând însă la cale din când în când câte un scandal cu țipete și veselă spartă, pentru a-și păstra demnitatea, sau de Sașia Vardanuș, personajul aproape magic, care însoțește ca un fel de cor antic povestea fiecăreia dintre femei. Alcătuit din povești de viață răscolitoare, romanul lui Narine Abgarian este înțelept într-un sens aproape biblic. - Anna Delianidi Simon ne face cunoscute poveștile a patru femei capabile să poarte pe umerii lor un secol enorm, cu foamete și epidemii, cu războaie și genocid, cu cenușiul opresiv al puterii sovietice. - thebookadvisor Cel mai recent roman al lui Narine Abgarian, intitulat laconic Simon, pare să se inspire din atmosfera cinematografică a filmului lui François Truffaut Bărbatul care iubea femeile. Scriitoarea însăși este cea care oferă un indiciu în acest sens, citându-l explicit pe maestrul curentului Nouvelle Vague în a doua parte a cărții. Ambele opere încep cu o pierdere. Un bărbat a murit, iar femeile care l-au iubit își amintesc de el. Nu este o coincidență faptul că se apelează la Truffaut, un cineast înclinat în mod natural să sondeze sufletul feminin cu o perspicacitate instinctivă. Dar Simon, protagonistul lui Abgarian, iubește femeile. Ele sunt cele care îl țin în viață. Irupția sa neașteptată în existențele lor, marcate de experiențe extrem de dureroase, este aproape cathartică. - Riccardo Cenci Traducere din limba rusă de Luana Schidu. Fragment din cartea „Simon” de Narine Abgarian: „A fost cea mai lungă idilă a lui Simon. S-a prelungit aproape un an și jumătate și s-a încheiat cu o scenă urâtă făcută de Melania. Aflând despre ultima aventură a soțului ei, ea s-a dus la fabrica de conserve și a făcut scandal în biroul directorului, cerând ca angajata care ducea o viață rușinoasă pentru o femeie sovietică să fie pusă în discuție în cadrul colectivului. Directorul, asigurând-o că se va ocupa de asta numaidecât, a condus-o afară, iar Silviei nu i-a spus nimic. Ea însă a aflat despre cele petrecute de la secretară și, arzând de rușine, a plecat acasă fără să ceară voie. A aflat de ispravă și Simon - Melania i-a povestit totul cu gura ei când a venit de la lucru. Pentru că se răcorisese în cabinetul directorului, acum vorbea cu soțul ei pe un ton rece și înstrăinat: da, am fost la mândra ta la fabrică, da, am cerut să fie făcută de rușine în fața colectivului, tu ce-ai fi vrut, să vin la fabrica de relee și să cer să fii tu pedepsit? El a pășit peste vesela spartă, pe care ea intenționat n-o strânsese, și a ieșit din casă. Ea nu s-a apucat să strige după el, știa că nu pleacă nicăieri, cei trei fii îl țineau legat zdravăn: cineva care a crescut fără părinți n-o să-și părăsească niciodată copiii. În ciuda lipsei de echivoc a situației, Melania era roasă de remușcări. La urma urmelor, ar fi putut să se ducă la Silvia și să vorbească cu ea, să facă scandal la ea acasă. A vrut s-o lovească mai tare. Pentru ce? Silvia merita asta mai puțin ca oricine. În fond, era singura pe care berdenii n-o judecau și n-o bârfeau. De aceea și stătuse Melania atâta timp în nestiință - nimeni nu se grăbise să-i deschidă ochii asupra noii legături a soțului ei. Pesemne fiecare chibzuise în sinea lui că Silvia, închisă în ea și izolată cum era, merita fărâma ei de bucurie femeiască, și chiar dacă pentru asta era nevoie să aibă relații cu un bărbat însurat, fie și-așa. Tocmai această tăcere conspirativă a tuturor o rănise pe Melania. Pentru prima dată nu mai era ea ce