Gaspard de la nuit. 3 poeme pentru pian dupa Aloysius Bertrand. Pentru pian

In acelasi timp cu suita Ma mere l'Oye, miniatura de rara valoare, Ravel reusise sa parcurga si cu totul alte cai ale mintii, compunand o alta suita, cu totul distantata de prima, complexa trilogie pianistica Gaspard de la nuit. Argumentul literar apartine unui poet din prima jumatate a secolului XIX, Aloysius Bertrand, timp indelungat cazut in uitare, dar pe care insusi Baudelaire il considera drept unul din cei mai puri romantici. Operele i se tiparesc integral abia in 1908, la 67 de ani dupa moarte si la 66 de ani de la prima editare partiala. Abia aparute, Riccardo Vines le procura si le ofera lui Ravel, care a intrezarit de indata sortii de a scrie sub acest impuls animator in alt fel decat scrisese pana atunci Si chiar poate cum nu se mai scrisese. Se asaza la lucru fara a pierde o clipa. Ceea ce pare surprinzator este faptul ca Ravel, desi fiind in mod temperamental Si manifest neromantic, de emotie continuta si traire interioara, s-a simtit irezistibil atras de poezia stranie, sumbra, zbuciumata sau strabatuta de un suflu de divagare fantastica a lui Bertrand; el, omul ideilor limpezi, fatise, departate de vibratiile tumulturilor subiective. Ravel este insa un descriptiv innascut si un fauritor de neintrecut al cadrelor si decorurilor sonore clare, organizate si desavarsit proportionate, putand reda si cuprinde cu maximum de sugestivitate cel mai variat si neasteptat cumul de idei Si El va face si acum descriptivism sonor, insa in fata unui complex de teme poetice ciudate, mergand de la lugubru si halucinant pana la evocari de naluciri iesite din taramuri de basm si vis. A reda romantismul prin clasic, iata turul de forta urmarit de compozitor, care si-a atins scopul creand in arta moderna a pianului o veritabila capodopera. Niciodata Ravel, scrie Roland Manuel, nu deschisese mai largi perspectivele prestigiului visarii, cu apasatoarele vrajitorii ale viziunilor nocturne; niciodata, la el, artificiul nu invesmantase cu mai multa dezinvoltura si forta aparenta naturalului si a necesarului. Cortot, la randul sau, remarca: Disciplina exacta a interpretarii muzicale n-are drept efect decat de a face mai sensibila exaltarea romantica a argumentului literar. Aceste trei poeme imbogatesc repertoriul pianistic al epocii noastre cu unul din cele mai surprinzatoare exemple de ingeniozitate instrumentala pe care a cunoscut-o vreodata arta componistica. - [din cuvant inainte, Fragment din Romeo Alexandrescu, Maurice Ravel, Ed. Muzicala, 1964]