Le tombeau de Couperin. Suita pentru pian

Cea din urma compozitie de lunga respiratie a lui Ravel, pe taran pianistic, este suita in sase parti, Mormantul lui Couperin. Este un salut de gratitudine si omagiu trimis, dupa zguduirile razboiului pe care le traise de aproape, neuitatilor inaintasi ai muzicii franceze pentru care avea o veche devotiune si in scrierile carora gasea principalele izvoare de bune traditii muzicale ale patriei sale. Dupa cum o spune singur, numele lui Couperin era ales mai mult ca emblema si simbol al intregii epoci a clavecinistilor francezi iar nu in sens special al unei dedicatii adresate unui mic personaj preferat. Coperta lucrarii prezinta un amanunt deosebit, care nu trebuie uitat: este desenata chiar de Maurice Ravel si reprezinta o urna fumegand usor si arzand arome. in foarte rare prilejuri, Ravel evadand o clipa din hotarele activitatii sale de totdeauna, fie ca scria cateva versuri, uneori epistolare, fie ca desena, fie ca alcatuia un argument de balet, fie ca, in sfarsit, facea critica muzicala, dovedea constant ca si in aceste efemere preocupari extrateritoriale pastra o siguranta de intentie o precizie si o justete in exprimari care nu dezminteau cu nimic pe muzician. Mormantul lui Couperin ia din preclasicism, in mare parte tot ceea ce caracteriza stilul ravelian de totdeauna: echilibru desavarsit, claritate in planul tonal, linie cizelata, maiestrie in cadente si tranzitii, melodism, predilectie pentru nuantele blinde si de atmosfera proprie ale minorului modal, ritmica si mobilitate unind desavarsit capriciul si ordinea, spontaneitatea si disciplina. Ceea ce adauga Mormantul lui Couperin era adaptarea in spirit nou a dansurilor sau formelor muzicale vechi si gasirea unor minunate rasfrangeri a limbajului clavecinistic din timpurile vechi in arta moderna a pianului. Nimic nu aminteste direct, totul evoca, nimic nu imita saw nu pastiseaza, totul trezeste delicate si emotionante ecouri. Iata ce este Mormantul lui Couperin, mereu Ravel si mereu altceva, merew un reannoit aspect, ceea ce ramane o trasatura esentiala. Prima parte, Preludiu, este o sprintena si infrigurata goana si precipitare de sonoritati, desenand neasteptate cadente, totodata mestesugit manate in buclele Si broderiile melodice desfasurate cu pueril elan. Este mai mult decat evocator, este invocarea prin magia jocurilor de sunete ale unui indragit trecut. Fuga, traforata cu mana usoara in materia maleabila si pretioasa a modalului, este plina de gingasie melodica si gratioasa, cumintenie ritmica, un mic obiect de valoare, de un caracter Si o cizelare expresiva rar intalnite in muzica. - [din cuvant inainte, Fragment din Romeo Alexandrescu, Maurice Ravel, Ed. Muzicala, 1964]