Pierdut in Londra si pe Tamisa

Pierdut in Londra si pe Tamisa. Buckingham, Bib Ben, Lady Di si un anume Jack n n Rareori a plouat la Londra in cele cateva dati in care am fost acolo dar, pentru mine, capitala Angliei, a Regatului Unit si a Imperiului Britanic ramane un oras pe dos. O metropola fascinanta, supraincarcata de istorie si cultura, o incredibila scena artistica, totusi o lume care functioneaza dupa alte reguli decat cele cu care eram obisnuit de acasa. De cateva ori, am ajuns pe malul Tamisei gratie unor press trip-uri. Intr-o asemenea deplasare, nu prea ai momente moarte, totul se desfasoara conform unui plan bine stabilit de catre organizatori. Mi s-a intamplat insa o data sa fiu trimis la Londra singur, ca sa particip la un eveniment muzical. In aceasta unica deplasare de presa la liber, am fost cazat in inima orasului, in vechiul cartier Hammersmith. Nu era Notting Hill-ul lui Hugh Grant si nici nu te trezeai pe cap cu vreo Julia Roberts care se straduia sa demonstreze ca nu a expirat de tot si inca debordeaza de farmec. Dar era ceva, poate, si mai nostalgic-haios, cu caldaramul acela dintr-un soi de caramida rosie rimand perfect cu zidurile caselor. Fara presiunea timpului data de un program facut de altii, m-am plimbat de placere, fara niciun obiectiv anume, prin cartier. Si era sa mor, calcat de autobuz, de mai multe ori. Pierdut in reverie, mintea mea refuza sa priceapa din ce parte veneau masinile acelea rosii, cu etaj, care navaleau peste mine implacabil. Si, uite asa, vreo trei-patru soferi pakistanezi mustaciosi m-au injurat amarnic pre limba lor, dupa ce au fost siliti sa franeze brusc pentru a nu ma transforma pe loc in black pudding pentru zombies sau in sheperd's pie pentru canibali. Londra chiar e un oras pe dos, in care nici macar omnibuzele nu vin din directia care trebuie! - Dan-Silviu Boerescu