Pofte, taine si amoruri in vechile orase romanesti

Contrar viziunii poetului-filosof Lucian Blaga, vesnicia nu s-a nascut neaparat la sat - sau nu doar la sat, in alternanta vale-deal a spatiului mioritic. Si orasele, targurile sau micile citadele de la noi ale unei mereu incerte urbanitati isi revendica acest atribut al unei eternitati intotdeauna discutabile, dar zamislind consecvent tipare specifice, care au traversat secolele, ale modului de viata autohton. Desigur, meandrele istoriei au impus diferente sensibile intre urbele fara mari valente de metropole din tarile romanesti, de o parte si de alta a Carpatilor. Nu seamana prea mult intre ele targurile moldovenesti cu burgurile transilvane, cu asezarile muntenesti de la raspantii ori cu satul (mic parizian, dar) universal al Cetatii lui Bucur. Insa, dincolo de toate aceste frapante ne‑asemanari, se poate regasi o cheie unificatoare a unui balcanism central‑european fara limite, pentru care mititeii se pot inmuia in sampanie, chisca se poate intovarasi cu licorosul de Cotnari, iar pogacile se pot stropi cu Neuburgerul de Ciumbrud. Exista o altfel de eternitate a horinciei, a spritului sau a bautului cu burta, dupa cum sub fiecare piatra de caldaram sau pavela de lemn cu care se podeau drumurile orasenesti se ascunde intotdeauna o farama de istorie, un pretext de poveste, ca intr-o pictura naiva descriind tiribombele unui balci, metafora a lumii romanesti aflate intr-un carnaval perpetuu...