Despre eroi si morminte

Ultimul mare mit al literaturii argentiniene, Ernesto Sabato este creatorul unei opere proteice, care contine eternele contradictii si framantari ale fiintei umane si ale societatii, circumscrise unui univers artistic si spiritual dens si original.„In romanul meu am incercat sa surprind realitatea in toata extinderea si profunzimea ei, ingloband nu doar partea diurna a existentei, ci si pe aceea nocturna si tenebroasa. Intrucat Fernando Vidal este personajul central si precumpanitor, tot ce se referea la el era important si trebuia descris... Raportul reprezinta marele cosmar trait de el, exprimand, chiar daca simbolic si oarecum incert, miezul cel mai semnificativ al conditiei si existentei sale. Daca as fi suprimat aceasta parte din roman, din considerente legate de coerenta logica, ar fi insemnat sa suprim visele oamenilor, care apartin viziunii lor integrale asupra vietii.“ — ERNESTO SABATOAdevarata capodopera, Despre eroi si morminte (1961), cel de-al doilea volet al trilogiei care incepe cu Tunelul (1948) si se incheie cu Abaddon, exterminatorul (1974), este un roman total, scris cu credinta marturisita de autor ca „nu se poate trai fara eroi, sfinti si martiri“ si ca „prezentul genereaza trecutul“. Trei planuri se intrepatrund, intr-un joc fascinant de umbre si lumini, in complexa sa structura narativa de voci alternante, intemeiata pe impletirea istoriei nationale argentiniene cu drama individuala: povestea de dragoste dintre Martin si Alejandra, trecutul glorios dezgropat din morminte, reconsiderat printr-o radiografie a Argentinei contemporane, si obsedanta tema a orbirii si a nebuniei din celebrul Raport despre orbi.

Alaturi de Jorge Luis Borges, Julio Cortazar si Adolfo Bioy Casares, ERNESTO SABATO apartine stralucitei pleiade de scriitori agentinieni ai secolului XX. S-a nascut in 1911 la Rojas, intr-o familie de imigranti italieni. Studiaza la Colegiul National din La Plata si apoi la Facultatea de Stiinte fizico-matematice a Universitatii Nationale din La Plata, unde obtine si titlul de doctor, in 1938. In acelasi an pleaca in Franta, pentru a lucra la Laboratorele Joliot Curie din Paris. Aici cunoaste indeaproape miscarea suprarealista, care l-a inraurit semnificativ. In 1940 se intoarce in Argentina, fiind numit profesor la Universitatea Nationala din Buenos Aires, si isi face debutul literar in revista Teseo din La Plata. In 1945, in urma articolelor din La Nacion, prin care ataca regimul lui Peron, este obligat sa abandoneze invatamantul. Renunta si la activitatea stiintifica pentru a se dedica exclusiv literaturii. Dupa un an, i se editeaza cel dintai volum, Unul si universul, o culegere de articole pe teme politice, filosofice si sociale. Primul sau roman, Tunelul (1948; Humanitas Fiction, 2012), este primit cu interes in tara si pe plan international, iar urmatoarele doua romane, Despre eroi si morminte ( 1961) si Abaddon, Exterminatorul (1974), ii deschid larg portile gloriei si ale nenumaratelor si prestigioaselor premii si distinctii, dintre care Premiul Medicis (1977); titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare (1979) si cel de Comandor al Artelor si Literelor din Franta (1983); Premiul Cervantes (1984). A scris de asemenea eseuri cu caracter social, politic, filozofic si literar: Oameni si angrenaje (1952), Eterodoxie ( 1953), Scriitorul si fantasmele sale (1963),...