Clipa cea repede

Banatean el insusi, autorul acestor randuri a trait, copil, cateva vacante intr-un Caransebes fabulos. Iesind pe poarta casei, intarita ca o cetate, i se deschideau in toate partile drumuri catre aventura. Spre stanga se putea merge multa vreme, in soarele galben de amiaza, printre vanzatori de branza, catane, caini de pripas, trasuri, in brate cu un aluat de paine, catre o brutarie indepartata la copt. Sau se facea duminica dupa-amiaza, cazarmi austriece severe, plimbari nesfarsite de-a lungul lor, cu doua fetite de mana, volanasele, panglicile lor albastre, matusile si unchii la trei pasi in urma, esarfa de matase, uniforma de gala, sabia pe caldaram, plictiseala in oase, ca un somn. La dreapta, in alta zi, se deschidea bulevardul spre fluviu, pravalia adanca, umbrita, cu galeti, cuie, coase, birtul din fata, talpile desculte pe asfaltul incins, o cizma de metal deasupra capului, talgerul de frizer, vilele, brazii, „Dr. Sorony, de la 3 la 5” si podul, arcul lui imens, apele batand in stalpi, insula, undeva peste fluviu gradini. Astazi, mai toate sunt la locul lor, insa s-au stafidit, brutaria fusese la doi pasi, dupa colt, bulevardul e o strada de cincizeci de metri, fluviul se varsa in Timis, gradinile sunt mici. Iar daca asculta cu atentie in amintire, autorul le aude si vorbele, aude ce-si spuneau, ai vazut-o pe asta a lui Caftan? ba nu, la popa Suru, la popa Suru daca-ti spun, trage toata saptamana la masina, si eu cat mai astept cu olanda aia, stau cu ca in dulap? du-te mai bine la Boji, iti ia ea mai mult da’ baremi stii ca ti le coase, nu incepe, domnule, stai pe pace, ca nu s-or apuca sa sa bata cu toti, poti sa stii ce-i in stare sa faca nebunu? alaszolgaja, domnule doctor, am onoarea sa va salut. Autorul le aude toate vorbele, dar nu le aude bine, suna infundat.