Da mai departe

Inspirat de o tema pe care o primeste de la noul sau profesor de Stiinte sociale, micul Trevor are o idee menita sa schimbe lumea. O ambitie uriasa pentru un pusti de numai doisprezece ani, dar care reuseste, in ciuda obstacolelor, sa nu-si piarda idealismul si sa demonstreze ca toti putem fi capabili de fapte bune.

In jocul aritmetic al lui Trevor, de la un singur om care face trei lucruri importante pentru trei oameni diferiti, se poate ajunge la o lume intreaga in care o favoare primita nu se intoarce, ci se rasplateste dand mai departe ajutorul celor care au nevoie de el. O capodopera cu un final incendiar. Kirkus Reviews Foarte puternic… dialoguri veridice si nuante care fac personajele mai vii decat ar fi in realitate. Chicago Tribune Catherine Ryan Hyde ne conduce catre un final curajos si puternic. Los Angeles Times Filosofia din spatele cartii este atat de interesanta, iar optimismul ei atat de contagios, incat cititorul absoarbe fara sa-si dea seama o poveste de care-si va aminti multa vreme. The Denver PostFragment din carte: Magazinul se inchidea la ora noua si baiatul abia a astepta sa rupa usa. Se uitase de trei ori la ceas si fusese sigur ca e stricat, dar, in cele din urma, a venit si ultimul minut. Nu avea vreun motiv anume pentru care sa i se para ca timpul trecea atat de incet. Nu mai mult decat de obicei. La munca timpul se tara mereu.

Isi parcase motocicleta in spatele magazinului, pe deal. Facea foarte mult zgomot si proprietarul se uita mereu urat la el, daca venea cu ea prea aproape de pravalie. Nu avea pornire electrica sau, mai bine zis, avea una care nu functiona. Asa ca trebuia sa-i dea mai multe chei. Si nu avea nici beculet care sa-i semnalizeze pozitia neutru la cutia de viteze, asa ca trebuia sa dea inainte si inapoi ca sa se asigure ca nu era in viteza. Ceea ce era destul de greu pe deal. Greu sa o povarneasca, greu sa fie sigur.

Gandindu-se ca era in pozitia neutru, a incalecat saua, a apasat cu putere acceleratia, iar motocicleta, inca in viteza intai, a tasnit din piedica laterala si s-a prabusit cu el cu tot.

Acum aveau sa urmeze alte trei saptamani de vanatai cu forma de rezervor, pe interiorul coapsei, dar nu asta era cel mai rau lucru. Chinuindu-se sa ridice motocicleta de la pamant, a observat ca rupsese maneta franei de pe fata. Lovise ghidonul si o smulsese din locul ei. Iar frana de pe spate nu era grozava. A inchis ochii si a vrut sa strige. Insa era o noapte linistita, iar in casele dimprejur locuiau oameni linistiti. Nimeni nu voia probleme.

In afara de asta, incercase o data si asa ceva. Statuse in mijlocul drumului si urlase la motocicleta, facand-o cum ii venise la gura. Nu se rezolvase nimic.

A intors-o, a incalecat iarasi si a impins-o la vale. A apasat ambreiajul si a rulat-o usor. Ce bine ar fi fost sa se fi gandit la asta din prima.

A condus pe Camino cu douazeci si cinci de kilometri la ora, mergand din inertie la curbe. In felul asta, daca ar fi trebuit sa se opreasca brusc, ar fi avut o sansa reala. Cinci tipi aflati intr-un Chevy cu garda joasa au incetinit cand au trecut pe langa el si l-au intrebat daca are nevoie de rotite laterale ajutatoare. Era cea mai proasta zi posibila, dar nu ceva iesit din comun.