Scris în stele

Nova Waters știe că popularitatea nu aduce nimic bun. Secretul pe care îl ține captiv în suflet, o macină cu fiecare clipă. În școala în care s-a mutat, cade pradă bullyingului, dar asta nu o împiedică să nu ia atitudine. Caden Riley, băiatul popular, știe că drumul ales de tatăl lui nu este și cel visat de el. Când o întâlnește pe Nova, ies scântei, cu toate că adolescenta va încerca să se țină la distanță pentru binele lui. – Ești frumoasă, Nova Waters. Chiar și numele ți se potrivește, adaugă, punând mâna umedă pe chipul meu. Un șoc electric pătrunde prin piele și îmi cutremură pântecele a dorință. Îi zâmbesc crispată, neștiind ce să rostesc. E Neptun al mărilor și eu, muritoarea ce îi cade în plasă. Caden : Mă gândesc ca un tâmpit la cea mai imposibilă fată din toată școala. Nu, din tot Universul. La modul în care ritmul inimii o ia razna în prezența sa. La cum aș dezbrăca-o și aș face dragoste cu ea până ar rămâne fără aer. Nova e diferită. Iritantă. Atrăgătoare. Periculoasă. Are niște buze care cerșesc sărutări. Nova: Se spune că durerea trece, că timpul vindecă orice rană, că totul devine mai ușor. Cu timpul. De parcă acest timp ar fi un magician care ar putea dizolva ca prin minune orice rău, orice trecut dureros, orice eșec. Încă aștept acea zi, în care voi putea spune că timpul a vindecat rana ce supurează în mine. Îmi subjugă sufletul în cele mai negre gânduri, uitând că soarele ar putea răsări și pentru mine. Mă simt ca un robot, pe pilot automat, trăind zi de zi, într-o lume în care încerc să mă regăsesc. Să aflu cine sunt. Ce caut aici? Și mai ales, încerc să uit. Să uit acea noapte în care totul s-a schimbat. Eu m-am schimbat. Lumea întreagă a devenit doar un loc blurat. În non-culori. Fără pete, doar un vid alb-negru, a cărui culoare s-a estompat din vina mea. A păcatelor mele