Cartea nimicului

Mariana Cris s-a nascuta la Campulung Muscel, oras pe care de altfel il numeste „un oras de vis”. Debuteaza in poezie in primul an de liceu. Urmeaza cursurile Facultatii de Litere din Bucuresti si colaboreaza la numeroase reviste literare: Luceafarul, Contemporanul, Viata Romaneasca, etc. Primeste in anul 1986, la Festivalul de Poezie de la Sighetul Marmatiei, premiul al-II-lea, al revistei Tribuna. Din anul 1991 lucreaza in presa culturala ca redactor de rubrica la Viitorul Romanesc, AZI, unde a fondat, impreuna cu Valentin Silvestru, suplimentul Rampa, un saptamanal de cultura teatrala, pentru care primeste din partea Uniunii Scriitorilor Diploma de Merit, iar din partea Academiei Romane Distinctie Culturala. Publica poezie si recenzii de carte in revistele Luceafarul, Romania literara, Cultura etc. In anul 2002 publica la Editura Muzeului Literaturii Romane volumul O catedrala bantuita de ingeri, nominalizat atat la Premiile USR, cat si la Premiile Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Exista poeti cu o viata discreta, a caror rostire se implineste intr-un spatiu interior, edificat cu stiinta si protejat de orice imixtiune. Poate ca acesta este chiar portretul poetului generic, cel ce purifica viata de zi cu zi, prin simplul miracol de a-si pastra, in mijlocul unei multimi confuze, prospetimea perceptiei. Prin credinta ei in cuvant, Mariana Cris ilustreaza de minune aceasta conditie singulara. Simona - Grazia Dima, volumul Blandetea scorpionului, Ed. Ideea Europeana 2011 (…) textele Marianei Cris sunt fluente, delicate, rareori revolta tresare in ele, mai trec si citate din Eminescu, plasate cu stiinta, ne mai face un semn final ‚’’ Unchiul Vanea’’, dupa ce ‚’’ Intr-o zi de vara’’, poeta ne semnalase ’’ timpul sangerat al lui Arthur Rimbaud’’. Un ’’ abur usor’’, al departarii parca, se deseneaza asupra poemelor Marianei Cris, facandu-le sa se insinueze in timpul, adesea evocat. Nicolae Prelipceanu – Romania Libera Fiinta discreta si (aparent?) timida, Mariana Cris se dovedeste a fi o poeta sigura pe sine, matura, stapana pe forta cuvintelor din care construieste cu usurinta bijuterii complexe pe care le numeste poeme. (…) Lumea poeziei Marianei Cris e marcata de derizoriu (…) si desertaciune, o curgere terna si tulbure a unui rau de campie sub ceata. O lume bolnava, fara sansa. Ana Conda - Revista Noua Spre deosebire de poemul duodenal al optzecistilor, Mariana Cris apeleaza inspirat la brevitatea poemului in proza. Daca forma este baudelairiana, nu acelasi lucru se poate spune despre continut. Vom asista, mai curand, la o filtrare a substantei rilkeniene prin angelologia descumpanita al lui Al Philippide. Narcis Nicolau - Luceafarul