Caragiale. Scrisoarea pierduta

Eram incongiurat de poezie proasta prin redactii si-n tipografii, curgea cerneala ieftina ca apa Dimbovitei si atita m-a scirbit excesul acesta de prost-gust si oh si ah si istorie nationala mareata, ca am inceput s-o iau la forfecat si-am descoperit ca-i mult mai pe structura sufletului meu s-o parodiez si s-o iau in deridere decit sa mimez a poetiza.

Nu-i limba pe lumea asta cu injuraturi mai frumoase si mai pline de fantezie cum e daco-romana, puiule. Si cum sa nu isbucnesti cu Pastele si anafura, cind tu ii dai boului sa culeaga «Libertatile publice au fost cistigate cu pretul...» si cornuta halitoare de tutun culege «Libatiile pubice»? Zi matale, caci esti philologos!

Te vei fi intrebind, Herr Doktor, ce se intimplase. Se intimplase ca mina lunga si vinjoasa a lui Bachus se amestecase in fericirea noastra. Corespondentul, Pastele si anafura lui, se luase de cu seara la baut cu niste muscali si, dupa citeva sticle bune de votka, aia-i dadusera asigurari, in batjocura, ca in chiar timp ce ei se veseleau, Osman-Pasa depunea steagurile in fata celor doua armate aliate. Spre dimineata, asta, mort de beat, da fuga si ne trimite telegrama blestemata. Din nefericire, Medoc nu era inca fini, nici Votca si Tzuica inca nu erau dedans! - Fragmente din carteFragment din cartea Caragiale. Scrisoarea pierduta de Bogdan-Alexandru Stanescu Marele eveniment al lui 1894 insa a fost altul, cari m-a lovit prin ricoseu: dupa o indelungata suferinta si dupa fierbinti rugi secrete ale nea-murilor, in special dinspre partea mea, a murit in fine Momuloaia. S-a incheiat, astfel, chinul meu de 15 ani in cari am sustinut pe mama si pe Lenci, ferindu-le de mizerie, ba chiar asigurandu-le un loc onorabil in randul micii burghezii. Cine vorbeste de Caragiale cel mort dupa bani, de arvanitul arghirofil, de grecoteiul cari-si numara galbinii-n punga si ar omori pe ma-sa si pe tac-so pentru ei uita ca eu, spre osebire de orice alt scriitor al vremii mele, mi-am intretinut familia de la o varsta cand altii erau ei intretinuti sau cutreierau codrii, in cautarea inspiratiugnii. Nu, eu muncesc de cand ma stiu, de cand careta tatei venea de la Ploesci sa-l aduca la sfarsit de saptamana. Si cum am scapat de povara aceasta a mamei si surorii, am inceput a intretine pe Principele Mateiu ot Podul Grantl, care s-a putut declara rentier pe viata si asa va fi pana cand voiu urma pe mama-n cer. Dupa. aceea, Pastele si grijania cu mila. A, ca am gasit placere-n munca, asta-i altceva, ca mi-a placut sa risipesc banii cum am pus gheara pe ei, asta-i iarasi altabouillabaisse, dar pe mine vieata m-a facut sa alerg dupa bani ca sa grijesc pe altii si gandul ca voiu vedea pe mama, pe Lenci, apoi pe Didina si microbii nostri sau pe Mateiu umbland rupti in coate si murind de foame, gandul asta m-a innegurat intotdeauna, dar nu m-a impins in bratele deznadejdii, ci m-a facut sa caut mereu si mereu cate ceva de facut. Si sa deie ghiavolii sa-nghete Meister Justus in racitoare daca banii in sine m-au atras vreodata. Mi-au placut in masura-n care-i puteam arunca pe ghiurghiuliu, pe nopti de taclale, pe be'e si pe discutii cari doar in prezenta celor lichide de mai sus se aprind.