Prietenii mei

Copil fiind, în Benghaziul anilor 1970, Khaled aude într-o seară la radio o foarte scurtă şi stranie povestire scrisă de un autor enigmatic, care ajunge să-l obsedeze, schimbându-i total cursul vieţii. Astfel, el porneşte într-o aventură existenţială ce-l va purta din Libia până în Scoţia, la universitate. Într-o societate deschisă şi liberă, departe de realităţile Libiei lui Gaddafi, Khaled începe să se descopere şi să se schimbe. Participă la o demonstraţie în Londra împotriva dictatorului, încheiată într-o tragedie ce-l va rupe de ţara şi de familia lui. Când hazardul i-l scoate în cale pe însuşi autorul care i-a marcat copilăria, se trezeşte cufundat în cea mai profundă şi mai intimă prietenie din viaţa sa, în care-şi găseşte sprijin şi un nou suflu, însă care, odată cu izbucnirea Primăverii Arabe, îi şi clatină din temelii existenţa, făcându-l să penduleze între revoluţie şi un trai ocrotit, între familie şi exil, forţându-l să-şi definească propriul sine în contrast cu personalităţile celor apropiaţi. O carte captivantă şi empatică, ce împleteşte singurătatea şi camaraderia, independenţa şi interdependenţa care definesc şi delimitează exilul. (The Atlantic) Un roman strălucit despre inocenţă şi experienţă, despre prietenie, familie şi exil, care dovedeşte încă o dată formidabilul talent de romancier al lui Hisham Matar. (Colm Tóibín) Prietenii mei este romanul cu cea mai mare miză politică al lui Hisham Matar, precum şi o meditaţie intimă despre prietenie şi dragoste, cu toate nuanţele lor intermediare. O carte profund emoţionantă, generoasă şi înţeleaptă, virtuţi ce transpar din scriitura de o extraordinară eleganţă şi din vocea unui narator pe care l-ai asculta tot restul vieţii. (Juan Gabriel Vásquez) Întotdeauna am admirat vocea lui Matar, plină de delicateţe şi compasiune, puternică şi convingătoare totodată. (Elif Shafak