Lasa-ti viata sa vorbeasca

„Inainte sa-i spui vietii tale ce intentionezi sa faci cu ea, asculta ce intentioneaza ea sa faca cu tine. Inainte sa-i spui vietii la inaltimea caror valori si adevaruri te-ai hotarat sa te ridici, lasa viata sa-ti spuna ce adevaruri intruchipezi tu, ce valori reprezinta.” Astfel poate fi interpretata vechea zicala a quakerilor: Lasa-ti viata sa vorbeasca.

Oamenii vin pe lume cu daruri innascute, iar apoi isi petrec prima jumatate din viata abandonandu-le sau lasandu-i pe altii sa ii faca sa se descotoroseasca ele. In tinerete se poate sa fiti inconjurati de asteptari care ar putea avea prea putin legatura cu cine sunteti cu adevarat, asteptari ale oamenilor care nu incearca sa va desluseasca individualitatea, ci sa va integreze in locasuri prestabilite. Cand oamenii se ratacesc de adevaratul sine, ii pot gasi urma cautand indicii in povestile anilor din tinerete, ani in care traiau mai aproape de darurile lor innascute.

Daca va cautati vocatia fara sa intelegeti macar materialul cu care lucrati, ceea ce construiti cu viata dumneavoastra va fi stangaci si ar putea pune si alte vieti in pericol. „Prefacatoria” in favoarea valorilor inalte nu reprezinta o virtute si nu are nimic de a face cu vocatia.

Parker J. Palmer: „Dumnezeu pe care il cunosc eu nu ne cere sa ne supunem unei norma abstracte a sinelui ideal. Dumnezeu nu ne cere decat sa ne cinstim natura creata, care presupune atat limite cat si potentialuri…. Dumnezeu despre care mi s-a vorbit la biserica, si despre care mai aud din cand in cand, se plimba ca un director de scoala agitat, masurand comportamentul oamenilor dupa un etalon moral. Dar Dumnezeul pe care il cunosc eu reprezinta izvorul realitatii, nu al moralitatii, izvorul a ceea ce este nu a ceea ce ar trebui sa fie. Asta nu inseamna ca Dumnezeu n-are nimic de-a face cu moralitatea: moralitatea si consecintele ei sunt integrate in structura data de Dumnezeu realitatii insesi.”