Cand spun „Nu” ma simt vinovat. Antrenamentul asertivitatii

Prietenul îți cere o favoare și ți-e rușine să-l refuzi. Copiii se poartă obraznic, dar te faci că nu vezi. Șeful îți cere să rămâi peste program și ți-e jenă să-i spui că ți-ai planificat deja altceva pentru acea seară. Viața nu te scutește nici de momente tensionate și nici de persoane manipulatoare, care vor să-ți impună standardele lor despre ce e „bine“ și ce e „rău“. Cum să spui, așadar, „Nu” și să nu te mai lași culpabilizat și manipulat? În această carte deja clasică, psihologul american Manuel J. Smith, unul dintre inițiatorii „antrenamentului asertivității”, detaliază, plecând de la conversații concrete, o mulțime de tehnici verbale utile pentru a bloca manipularea și a încuraja negocierea și comunicarea fructuoasă. Tehnici precum „discul stricat”, „dezamorsarea” sau „autodezvăluirea” îți vor fi utile nu doar în relația cu familia și colegii de serviciu, dar și în discuțiile purtate cu prietenii, angajatorii, vânzătorii sau alte persoane cu care intri în contact. MANUEL J. SMITH (1934–2007) a fost psiholog și pionier al mișcării de promovare a antrenamentului asertivității, metodă care poate avea un impact decisiv asupra vieții. Este autorul a numeroase cărți de self-help, incluzând bestsellerul , devenit un text de referință pentru trainingurile specifice din școli și organizații. Ai dreptul să spui nu fără să te simți vinovat. * În cele din urmă, fiecare este responsabil pentru propria stare de bine, fericire și pentru propriul succes în viață. Oricât de mult bine ne-am dori unii celorlalți, de fapt nu avem abilitatea de a crea stabilitatea mentală sau fericirea nimănui altcuiva. * Atunci când cineva îți reduce, prin orice mijloace, abilitatea de a fi propriul judecător al faptelor tale, ești manipulat. MANUEL J. SMITH Dacă ne vine greu să acceptăm criticile, pare un lucru cert că vom primi cu brațele deschise orice compliment posibil, drept compensație pentru „bilele negre“ contabilizate în defavoarea noastră. Din nefericire, nu acesta este cazul pentru mulți dintre noi. Când suntem apreciați sau ni se fac complimente, ne bâlbâim, mormăim un răspuns nedeslușit, arătăm și ne purtăm ca niște mimoze sfioase, ne fâstâcim îngrozitor și schimbăm subiectul cât putem de repede. Această deficiență în gestionarea complimentelor nu este rezultatul modestiei, ci își are originea în convingerea noastră imatură că veritabilii judecătorii ai faptelor noastre sunt ceilalți. MANUEL J. SMITH