Suntem responsabili

E normal să vrei să fii om mare. Află cum să îţi asumi responsabilitatea cu un ghid prietenos care te ajută să devii mai încrezător în tine.

În fiecare zi faci alegeri. Să crești înseamnă să alegi bine și să îţi asumi ce ai ales. Când ești responsabil, devii mai independent, iar ceilalţi se pot baza pe tine să faci ce ai promis sau ce ţi s-a cerut. Benzile desenate scurte, cu personaje care-ţi seamănă, îţi arată pas cu pas cum să devii mai responsabil și să câștigi încrederea tuturor persoanelor din jur.

Vei găsi sfaturi clare și ușor de urmat: cum să îţi faci un plan, cum să te gândești la ce simt ceilalţi, cum să fii de ajutor, cum să ai grijă de lucrurile tale și ale altora, cum să spui îmi pare rău când greșești și cum să ai grijă de natură.

Cartea include note pentru părinți și profesori şi poate fi un instrument util acasă sau la şcoală. Consultanta seriei, Sarah Davis, este specializată în psihoterapie pentru copii și adolescenți și oferă consiliere pentru copii, tineri și părinți.

Recenzii pentru seria Copii încrezători: La noi acasă, fiecare seară era un mic câmp de luptă – crize, lacrimi, uși trântite. După ce am citit împreună poveștile cu benzi desenate, Ana m-a surprins spunând: «Sunt nervoasă, dar o să respir și mă calmez». N-am mai auzit niciodată asta din gura unui copil de 7 ani. Am simțit că am primit un cadou imens: liniște și echilibru. - Ioana, mama Anei (7 ani) Nu sunt genul de părinte care crede în miracole, dar trebuie să recunosc că aceste cărți au schimbat ceva esențial. Vlad își risipea toți banii de buzunar pe dulciuri, acum are un plan pe caiet, face liste și pune deoparte pentru bicicleta visată. Îl privesc cum se mândrește cu fiecare pas și îmi dau seama că nu mai am un copil care cere, ci unul care construiește. - Andrei, tatăl lui Vlad (8 ani) Radu e copilul sensibil, mereu cu capul în jos, care spunea «da» chiar și când voia să spună «nu». Am citit împreună capitolele despre siguranță și acum îl aud zicând cu voce clară: «Nu vreau să fac asta». E simplu, dar pentru el e o revoluție. Îi văd spatele drept și ochii curajoși. E ca și cum ar fi descoperit propria lui coloană vertebrală. - Mirela, mama lui Radu (9 ani) Ilinca plângea din orice și se pedepsea singură pentru greșeli. Cartea a transformat lacrimile în cuvinte. Când a spart un obiect, n-a mai fugit în cameră, ci a venit la mine și a spus: «Îmi pare rău, dar pot să repar». M-am uitat la ea și am știut: asta e prima ei dovadă de maturitate emoțională. Și da, a reparat și obiectul, dar mai ales încrederea în ea. - Cristina, mama Ilincăi (10 ani