Brandusa Numarul Sase. Cheie pentru masina timpului. Vol. 2

Acest volum a prins viață de la o singură întrebare, pe care am primit‑o în cel mai neașteptat ceas: ,,Ce i‑ai spune fetiței din tine, dacă ai întâlni‑o acum? Dar, pe măsură ce am așezat fiecare cuvânt, am întâlnit‑o la fiecare literă și virgulă, i‑am zâmbit și i‑am mulțumit pentru tot ce a făcut pentru femeia care sunt azi. I‑am ascultat șoapta și i‑am înțeles răscolirea, i‑am înțeles puterea și încă o admir pentru tot ce a reușit singură. Fără fetița de ieri, care să stea în dreapta mea, nu aș fi redactat nicio frază, iar fără ordinea de care m‑a învățat că sunt capabilă, nu aș fi putut aduce trecutul la zi, ca să pot privi spre viitor. I‑am spus că era extrem de frumoasă și iubitoare, cu o forță inexplicabilă de a ierta și i‑am dat liber să aducă la suprafață gânduri nerostite, am lăsat‑o să fie busolă, șefă peste amintiri și colac de salvare. Când am zis că nu mai pot scrie, ea mi‑a amintit că mai pot puțin. I‑am dat voie să fie personajul principal și să se îndrepte spre oameni cu mai mult curaj, am dus‑o cu mine la fiecare ședință de terapie, ca să o repar și, cu siguranță, a învățat și ea să se iubească mai mult și să se simtă mai liberă. Fetița care s‑a făcut carte cu povești știe de la mine că acum și durerile trec la cele veșnice, ca să facă loc de soare, și că o țin de mână, la orice încercare, la fiecare trecere de pietoni a vieții. Mai mult decât mine, ea este autoarea acestui volum și i‑am promis că o să fie bine, o să dăm totul afară ca să nu se mai pietrifice în interior și i‑am mai spus că eu cred că va fi îndrăgită și îmbrățișată, fiindcă, pur și simplu, merită. Sunt aproape să dau gata scrisul din suferință ca să încredințez biletul de voiaj tuturor celorlalte cărți pe care le voi compune din bucurie, fantezie, din pace și acesta este, dragii mei, un prag, pe care demult am vrut să‑l sar, dar nu oricum. Dar dacă totuși o voi zări pe fetița din mine într‑o mulțime, aș recunoaște‑o dintr‑o mie, după zâmbetul ei cald și rochia cu flori, după ochii mari și picioarele încrucișate, după părul ciufulit și parfumul ei dulce, inconfundabil, și i‑aș face un semn cu mâna, ca să știe că am așteptat‑o dintotdeauna să mergem umăr la umăr, ca una și aceeași, în timp ce ea va locui în prezentul meu purificat și eu voi accepta să mă întorc surâzând în trecutul ei zbuciumat, ca să înălțăm un zmeu. Așadar, n‑am fost singură niciodată, doar că n‑am știut unde să privesc. Dar acum, când văd mai clar, vă avem și pe voi, cei care veniți invitați și neinvitați, și vă mulțumesc, căci ceea ce numeam eu frică s‑a transformat în cel mai frumos salt cu parașuta, într‑un moment în care am cel mai mult de dăruit.