Suflet ostenit de dor

George Baicoianu stie ca Poezia este calea regala si ca aceasta are multe trepte ale desavarsirii. Asemenea Emirului, poetul a pasit pe acest drum, spre Meka cereasca, spre Meka cea mare. Sufletului ostenit de dor ii sunt prieteni raul, ramul. Peisajele naturii idilice si peisajele sufletesti se contopesc intr-un tablou liric pe care George Baicoianu il realizeaza cu neostenita migala, delicatete si devotament. In acest tablou gasim si Cetatea poetului, viziunea acesta despre poezie, despre lume, despre rostul existentei. Fragilitatea si efemerul sunt scaldate in lumina dragostei. Viata poate fi blanda, sufletul poate fi curat, natura poate fi pura, totul se poate apropia de ideal in lumina din lirica lui George Baicoianu. Pentru ca Idealul este cel pe care il cauta si spre care tinde poetul. Pasiti, impreuna cu acesta, intr-un Poem fara sfarsit, inceput demult, in care Speranta nu a murit si lumea nu si-a pierdut Steaua Polara. - Andrea H. Hedes Targul de vise N-am stiut ca-ntr-o cetate n Printre stanci cu porti deschise, n E demult un targ in care n Poti sa cumperi chiar si vise. n Am aflat asa-ntr-o doara n Cand un calator grabit n Mi-a cerut apa si paine n Intr-un fel ce m-a uimit. n Din vorba-n vorba el mi-a spus n De targul unde visul se mai vinde n Fara sa dai nicio para, n Ci numai apa sau merinde. n Gasesti acolo vise vechi n La legatura sau crampeie, n Dar sunt destule vise noi n Pastrate-n lacrimi de femeie.