Elixirul viselor. Povestea familiei Campari

Elixirul viselor: Povestea familiei Campari/ L'elisir dei sogni: La saga dei Campari de Silvia Cinelli este un roman seducator care ne poarta in Italia secolului al XIX-lea, la Milano mai exact, unde Gaspare Campari deschide celebra Caffe Campari din Piata Domului, oferindu-le astfel unora dintre cele mai stralucite minti ale epocii, si nu numai lor, un punct de intalnire si, poate... o sursa de inspiratie. Si daca ar fi sa ne imaginam trecutul ca pe un muzeu al timpului, ei bine, in vitrina alocata Italiei acestei epoci, in care Gaspare Campari oferea lumii un nou elixir al fericirii, ii putem admira pe: Giacomo Puccini cautandu-si inspiratia pentru La Boheme (1893 si 1895); pe Giuseppe Verdi sarbatorind succesul operei La Traviata (1852-1853); pe Edmondo de Amicis, uitandu-si manuscrisul celebrului sau roman Cuore: Inima de copil (1886), chiar in cafeneaua domnului Campari; pe Gabriele D'Annunzio pregatindu-se sa scrie o noua pagina din celebrul sau roman Il piacere (1889) sau pe celebrul fondator al ziarului Corriere della Sera, unul dintre cele mai importante si influente cotidiene din Italia, Eugenio Torelli-Viollier (1842-1900) bandu-si cafeaua de dimineata. Dar romanul ne ofera mai mult decat o frantura de sfarsit de secol XIX, facand delicat trecerea in secolul XX, in care omenirea isi pune toate sperantele, visand la o noua era fericita de progres si bunastare, cu atat mai mult cu cat, sfarsitul turbulent al secolului al XIX-lea ii perturbase profund linistea si stabilitatea. Un roman despre geniu, creativitate si lupta pentru succes, dar si despre intrigi si drame familiale, inspirat dintr-o istorie reala, ce prinde viata sub semnatura scriitoarei si scenaristei Silvia Cinelli. Silvia Cinelli, scriitoare si scenarista, a lucrat la numeroase seriale si proiecte de televiziune si a colaborat cu editurile Rizzoli si Endemol, printre altele. In 2016, a publicat la Editura Rai Eri cartea Noi, Medici. Ascensiunea unei familii la putere. Conform unei note adaugate de autoare la sfarsitul romanului, informatiile istorice, datele despre compania Campari si detaliile despre membrii familiei sunt reale. Totusi, aspectele legate de viata lor personala si emotionala sunt fictiune si exclusiv rezultatul imaginatiei Silviei Cinelli. Insa, pentru cititorii extrem de curiosi, autoarea ofera in aceasta nota finala a romanului cateva dezvaluiri in legatura cu membrii familiei Campari si realitatile de necontestat dezvaluite in roman cu privire la viata lor. Gaspare Campari a fost un self-made man, cum spun englezii, facand o avere considerabila din comertul cu lichior, si ulterior din cafeneaua sa din Piata Domului, unde specialitatea casei era celebrul bitter in stil olandez, pe care multi il numeau deja Bitter Campari. In paralel cu prezentarea acestei saga, autoarea ne introduce in atmosfera inceputului de secol XIX, facandu-ne martori la evenimente cruciale care au schimbat istoria lumii. Ca de exemplu, introducerea in iarna anului 1882 in Piata Domului din Milano a iluminatului electric, perceput in epoca ca un nou miracol al tehnologiei. Cu aceasta ocazie, cei care se ocupa de aprinderea felinarelor cu gaz le-au lasat stinse si acum, in intuneric, toti freamata de emotie. Deodata, o explozie muta: impulsul electric ajunge la becurile care incep sa lumineze singure. Din multimea orbita izbucneste un ropot de aplauze, se ridica pahare si se aud strigate entuziaste. In aceasta noapte invinsa de noua lumina, este firesc sa ai incredere intr-un viitor stralucitor. - Elixirul viselor, Silvia Cinelli In timp ce toata lumea este fascinata de miracolul electricitatii, Davide, fiul de 15 ani al lui Gaspare, ii cere tatalui sau sa il initieze in stiinta crearii lichiorului, lasandu-l sa asiste in laborator la procesul de fabricare. Gaspare este foarte categoric insa in aceasta privinta: fiul cel mare, Giuseppe, avea sa il ajute in laborator, in timp ce Davide si Guido urmau sa serveasca la mese in cafenea. Davide insista, dezvaluindu-i ca Giuseppe nici macar nu era pasionat de lichioruri ca el, insa tatal ramane neinduplecat in decizia lui. Doua zile mai tarziu, Gaspare moare ca urmare a unui atac de cord, in urma lui ramanand cinci copii (in mare parte minori), o nevasta devastata de durere si caietul sau cu notite, pastrat cu sfintenie in laborator, unde se aflau toate insemnarile sale de o viata, de cand era copil si facea ucenicie la Cafeneaua Bass din Torino si pana azi. Acest caiet (plin cu retete) este comoara familiei Campari, iar continutul sau nu trebuie aflat de nimeni, cu exceptia membrilor familiei. Dupa moartea subita a lui Gaspere Campari, sotia lui, Letizia, preia cu fermitate afacerea, dar adevarata provocare vine odata cu succesiunea: care dintre fiii sai va duce mai departe mostenirea familiei? La trei ani de la moartea sotului ei, intr-o dimineata de Pasti, Giuseppe - fiul cel mare al familiei, care trebuia sa duca mai departe numele Campari - isi anunta mama ca vrea sa renunte la munca in laboratorul de lichior si sa se faca preot, cedandu-i locul sau fratelui mai mic, Davide. n n Cum nu are de ales, iar Davide nu are niciun pic de instruire pentru meseria de lichiorist, Letizia decide sa il trimita la Bordeaux pentru a fi initiat in aceasta stiinta de Monseur Jourde, o mai veche cunostinta a familiei Campari. Davide isi vede astfel marele sau vis de a deveni lichiorist aproape implinit, in timp ce plecarea se va dovedi prilejul perfect pentru a afla daca si femeia de care era indragostit, Quintillia, il iubea la randul ei. In paralel cu povestea din prezent, autoarea deruleaza si un fir din trecut, din vremea cand tatal lui Davide, Gaspare, facea primii pasi in meseria de lichiorist, pe care avea sa o practice cu pasiune toata viata. Ne intoarcem astfel cu 40 de ani in urma si il vedem pe Gaspare plecand la Torino sa-si faca un viitor si lucrand ca ucenic prin diverse cafenele. Apoi, il vedem cum preia, la Novara, Cafeneaua Prieteniei, fiind in acelasi timp devastat de tragediile