Dosarul Graffiti

La scoala unde invata Detectivii Aerieni – ma rog, mai putin Scupidu, care e prea mic sa mearga la scoala, si Serloc, care e un beagle –, cineva a facut un graffiti pe tot peretele special de langa cancelarie. Directorul e furios si vrea sa afle cine este vinovatul, asa ca-i lasa pe cei mai bagaciosi detectivi din oras sa se ocupe de caz.

Asa cum ne-au obisnuit, Marlau, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu si Serloc pornesc o ancheta contracronometru, se lupta sa smulga marturii de la suspecti si sa puna cap la cap probele adunate. Dar ceasul ticaie, iar peretele urmeaza sa fie varuit. Pe masura ce cazul avanseaza, Detectivii Aerieni fac niste descoperiri care ii lasa masca.

Inainte de orice imi imaginez cat pot de exact cazul care va trebui anchetat de micii detectivi. Cine a comis fapta, cum si de ce. Cand si unde. Eventualele stangacii ale faptasului si urmele pe care nu le poate acoperi. Cine era in apropiere si ce a zarit/auzit astfel incat sa ajute sau (mai ales) sa incurce viitoarea ancheta. Apoi desfac aceasta prima poveste in bucatele si le amestec bine, facand din ea un puzzle ce va trebui rezolvat. Abia din acest moment incep sa scriu, ii introduc pe detectivi in scena, le pun cazul sub forma de puzzle in brate si aproape ca nu mai fac niciun efort: „Aerienii“ sunt buni profesionisti si e sarcina lor sa descopere adevarul. Floare la ureche, nu? Fragment dintr-un interviu cu Ana Rotea - „Suntem oricum cu totii detectivi in propriile vieti”, publicat in Ordinul Povestitorilor #6.