Studii de drept maritim

Dreptul maritim este un drept al activitatilor umane pe mare. Doctrina este unanima, in ultimii ani, in a justifica existenta dreptului maritim, a aprofunda evolutia si dezvoltarile sale ca un drept specific, autonom si cu un vadit caracter international. Evident ca dreptul maritim nu poate fi ignorat si datorita naturii foarte particulare a lumii marine. Marea, oceanele, ocupa 2/3 din globul pamantesc (cca. 72%), ceea ce ar reprezenta 367 milioane km2 din suprafata planetei noastre, cu un volum de aproximativ 1.300.000.000 km³. Fara indoiala ca un element central al problemei il constituie raportul dintre dreptul intern maritim si dreptul international maritim, in special, viitorul primului si compatibilitatea sa cu noile conventii maritime internationale. Din perspectiva globalizarii si a integrarii juridice internationale, iar, in plan european, din cea a standardelor Uniunii Europene (una dintre cele mai mari puteri maritime ale lumii), examinarea problemei prezinta un deosebit interes si este de mare actualitate, fiind de natura sa releve calitatea normelor juridice care compun dreptul intern maritim si, mai ales, sa dea un contur, cat mai accentuat, institutiilor juridice din structura proiectului Codului maritim, punand in valoare dispozitiile moderne din conventiile internationale intrate in vigoare sau pe cele atractive din conventiile recent adoptate, dar neintrate in vigoare. Este incontestabil ca dreptul maritim constituie una dintre ramurile dreptului aflata la confluenta multor discipline juridice, fiind, deseori, calificat drept disciplina de rascruce. De altfel, dreptul international public, dreptul administrativ, dreptul comercial, dreptul international privat, dreptul civil, dreptul muncii, dreptul asigurarilor, dreptul mediului, dreptul economic, dreptul pescuitului si de agrement, dreptul porturilor si al litoralului, toate aceste discipline, precum si altele, revin la origini, in mare, pentru a imbogati dreptul maritim stricto sensu”. Prin natura sa dreptul maritim este international, caci el reprezinta ansamblul normelor care se refera la navigatia pe mare. Intinderea sa, insa, nu este determinata de natura acestor norme, ci de obiectul lor, caci, din toate timpurile s‑a considerat ca atat conditiile specifice navigatiei, cat si, in mod special, riscurile pe care le implica, impun norme diferite. Se poate spune ca, in sens restrans, dreptul maritim include numai acele norme aplicabile raporturilor care‑i leaga pe cei ce exploateaza navele si pe cei care se folosesc de ele. Dar, evident ca, dreptul maritim nu se poate limita la a adapta normele generale la obiectul particular al anumitor contracte, caci, asa cum subliniaza Rodiere, el contine un ansamblu de norme originale, considerate, prin traditiile sale, create pentru nevoi practice, ceea ce‑i confera un plus de originalitate.