Iubirea

Cel ce arzi de dragul meu cu doruri infinite... Deseori am ascultat acest raspuns al cate unui om dezorientat, ranit ori pur si simplu om: m-am salvat citind... Si punea numele unei carti. Credeam ca e o exagerare, desi in multe randuri mie insumi linistea mi s-a daruit printr-o lectura. E motivul pentru care tin Psaltirea aproape de inima mea. Uneori, mai ales acum, spre maturitatea ce se cheama subtil imbatranire, am trait luni care m-au facut sa devin o carapace de om. Sa-mi pierd tonusul de bucurie si rabdatoare intelegere a lumii din jur. Desi stiu ca numai cu scuipatul pe fata vom urca in Imparatia lui Dumnezeu, mi-e greu, tot mai greu sa accept ca pe cruce te urci singur, dar de dat jos, te dau jos altii. La vremea harazita de Insusi Domnul Care a trecut prin Cruce si ne-a daruit Invierea.

In plina neliniste personala am luat in mana o carte daruita mie candva de Parintele Moise Iorgovan, Moise de la Oasa, cum il alintam noi. E vorba de volumul lui Octavian Blaga, Iubirea (Sherbrooke, 2021, 350 pg.). Era asezata in asteptare, atarnata de gandul de a o citi candva. Si-i bine ca a fost asa. Ce scriu acum nu este o prefata de carte - la o editie noua - si nici nu cred ca as putea scrie una la aceasta carte. Ci este mai degraba un oftat mare, de plans racorit. Un indemn la lectura de dragul descoperirii uneia dintre cele mai ample carti de teologie pe care am citit-o in ultimii ani. Sunt carti pe care, citindu-le, iti vine gandul de a nu mai scrie niciodata. Nimic. Poate doar despre cartea care te face sa nu mai scrii nimic. De frica sa nu ti se vada micimea sufleteasca, ori piticismul intelectual, ori pur si simplu neputinta de a mai putea scrie ceea ce descoperi in scris de obicei: linistea nelinistita a rostirii. Dupa cartea lui Octavian Blaga am plans ca dupa prima lectura a Evangheliei dupa Ioan. E un jurnal, un jurnal de calatorie in cautarea si aflarea Fiintei Care Se cheama pe Numele Cel mai Sfant: Dumnezeu-Iubire. Pornit din adolescenta timisoreana (ce pagini calde are aici orasul de pe Bega, cate adevaruri semnaleaza cel care a fost vecin bisericii de unde a inceput Revolutia!), trecand prin inima calda a Parintelui Ghelasie de la Frasinei si a minunatilor sai ucenici - admirabil si real chipul Parintelui Varsanufie de la Patrunsa -, apoi urcand parca pe furcile de piatra si duh ale unui Tabor interior, omul acesta ne ofera prima oara, in teologia romaneasca, un jurnal de isihasm si iubire. Preotit in Banat, lucrand in asistenta sociala (veti gasi pagini admirabile si adevarate despre Mitropolitul Nicolae Corneanu), absolventul de fizica mai cauta si apoi creste in cunoastere teologica. Plecat in Canada, in regiunea Quebec, unde acorda asistenta spirituala persoanelor aflate in diferite stadii de viata in varii spitale si locuri de odihna inaintea Odihnei, modul in care argumenteaza prin cunoasterea imediata nevoia de pregatire profesionala si incordare sufleteasca vocatia de inger pazitor al Marii Plecari emotioneaza, emotioneaza pana la capat. Nu stiu sa va zic un rand care nu-i frumos in cartea aceasta. Sau sa va spun vreo experienta prezentata cu sinceritate in ea care sa nu fie ziditoare. Admirabila cautare si traire a Fiintei Iubire prin rugaciune, slujire si liturghisire ne sunt astfel prezentate in cel mai firesc limbaj de viata si cultura a cuminteniei. Strasnic om, grozava marturie!

Veti descoperi intre personajele cartii oameni, oameni adevarati. Asteptand eliberarea spre Imparatie, cautand impacarea si Iertarea. Veti descoperi ca exista medici si asistenti blazati si obositi de crucea muncii lor peste tot in geografia lumii acesteia si ca, in fond, cate un nebun de Iubire sade in fiecare colt al lumii sa-i vindece murirea. Sunt pagini grele despre moartea asistata si despre modul contabilicesc in care sunt privite plecarile noastre. Multi dintre cei carora le-am daruit cartea au descoperit cat de mult seamana cu cate un personaj-nepersonaj in indoieli si cat si-ar dori sa incheie firul vietii acesteia cu nadejdea pe care o inspira plecarea lor. Desi subiectul e dur, dur prin natura sa si prin imprejurarile sale, Parintele Octavian te face aproape sa nu mai sesizezi moarte, ci sa alergi spre deznodamant: Invierea! Asezat pe descriere, cu o limba scriitoriceasca de exceptie, Parintele nu critica, nu judeca si nu raneste pe nimeni cu povestea ce ne-o spune. Pare a fi mai degraba un comentariu modern la Psalmul 118, asa dupa cum ti-l citeste viata la urechea inimii. Chipul unui episcop francez de Quebec si dragostea lui paternala, impresiile iconice despre cativa parinti ai Frasineiului ori ai monahismului romanesc contemporan (am lacrimat din amintirea Parintelui Teofil ori din aducerea aminte de sfintii Manastirii Turnu din propria mea tinerete), chipul obosit, dar tandru, al unor oameni ai Bisericii Catolice in remisie in toata Canada ori infinit de luminoasele chipuri ale unor locuitori din randurile cartii m-au topit sufleteste, mi-au adus aminte de Dumnezeu, de Fiinta Iubirii.

Veti zice, poate buna dreptate, ca nu e vorba aici de nicio prefata. Nici n-as vrea sa o luati ca atare. E doar un apel de suflet sa va cautati cartile preferate, sa nu mai cititi carti care maculeaza si incita la neiubire. Cautati adevarul care va face liberi, constant liberi, in respirarea Fiintei Iubirii, care este Hristos Iisus. Cautati carti care sa va creasca inima, sa-i depaseasca organicitatea bolnava, deseori, tocmai din pricina ranilor din interior. Aparati fibra aceea de rugator si de om caruia-i pasa si nu va rusinati de ea. Parintele Octavian Blaga ne reinvata ca Fiinta Iubire e aici, la o respiratie distanta, fiindu-ne insasi respiratia. Cand Parintele Moise mi-a trimis-o, am asezat-o in raft ca pe o carte. V-o daruiesc din postura prefatatorului, v-o intind peste limite de coperti si lume, ca pe o provocare duhovniceasca, de mare calitate a scriiturii si de un atent dozaj in asumarea, cuminte, a realitatii Iubirii ca Fiinta. Ingaduiti-mi sa inchei cu un gand din carte: Iubi