Soarecele B si alte povestiri

Acum, fara indoiala, autorul ar dori ca aceste drolatice povestiri sa fie citite in contextul deceniului in care au fost scrise, in care, mai ales, au fost patite. Nu e deloc usor, cea mai mare parte a prozei, teatrului si poeziei din acea vreme a fost data uitarii, abia cateva opere reusind sa supravietuiasca necrutatorului ciur si darmon care este (Postume, Postume...) ireparabilul timp. Dar daca o reconstituire a timpului Sibiu-Cluj nu este deocamdata posibila, atunci sa mi se permita a invita cititorii mei la un joc al copilariei: pe o foaie alba, sute de puncte, numerotate. Regula jocului cere ca, atent, cu un plaivas in mana, sa unim punctele ce poarta numere identice sau logic consecutive. Curand, din neantul nimicului, din firmamentul neutru al hartiei, va aparea surpriza jocului: o pasare, o casa, o fiara ascunsa. In cazul acestui volum, aproape biografic, silueta pe care autorul spera sa o poata developa in inima cititorului este mai putin a unui portret al scriitorului in tinerete si, mai ales, conturul de portelan fragil al unei luciditati si al unui humor specific transilvan, dar si tara heraldica a acelei generatii, pe care, nu fara tristete, continuam sa o numim a Cercului Literar de la Sibiu. - Ion D. Sirbu Fiu de miner din Valea Jiului, platind cu multi ani de puscarie si cu nenumarate alte persecutii revolta sa impotriva statului proletar, Ion D. Sirbu a exaltat cu perseverenta si disperare, in prozele sale, intelectualitatea, ca singura valoare careia i s-a parut ca merita sa i se dedice si al carei martir a fost. Literatura sa, inainte de a se constitui pe baza de observatie, se intemeiaza pe gandire, o gandire atat de autentica (valabila in sine si pentru sine, si nu servind alte indemnuri), incat nu tine neaparat sa fie originala. In calitatea lui de artist, el este nu numai un martir, ci inainte de orice un clovn, un histrion al gandirii, gandire totusi amara, tragica. Daca destinul scriitorului Ion D. Sirbu este absolut intelectual, vocatia sa literara este satirica si de aceea, in tot ce are mai bun, scrisul sau inseamna despartire de lume, refuz de a o accepta, de a i se supune, de a colabora sincer cu ea. Scriitorul Sirbu se apleaca asupra lumii dintr-un unghi filosofic, mai bine zis antropologic, fiindca interesele omului nu lipsesc nicio clipa din centrul ei. Humorul sau e cu deosebire dureros, imbratisand lumea nu cu bratele sufletului, ci cu clestele inteligentei, humorul unui ins vesnic pornit sa problematizeze, sa scurme ca o cartita blindata fundamentele acestei lumi. Comicul sau este vizionar, de natura mai mult teoretica decat practica, desi se concentreaza totdeauna in figuri, care insa isi depasesc starea civila prin sporul viziunii insesi ce le determina. Asa cum o vede Sirbu, lumea povestirilor lui satirice constituie un produs artificial, al utopiei si constrangerii, cu pretentia de a se substitui nu numai libertatii, dar si naturii. - I. Negoitescu