Casa surprizelor

Noul volum de poezie semnat de Mihaela Stanciu este impregnat de talentul si forta autoarei, trasaturi evidente ale fiecareia dintre cartile sale, dar si de o puternica nostalgie. Copilaria bintuie ca o fantoma nelinistita casa surprizelor in care totul a devenit cunoscut, dar nelinistea de altadata se lasa retraita intens. Poeta isi cauta cu o sensibilitate dureroasa angoasele altei virste dorm intr-o casa mare si nu ma mai sperie nimic/ nu mai e o casa a surprizelor/ de unde am iesit tirindu-ma in genunchi. Le regaseste cu voluptate trista in versuri simple, dar impresionante. Daca este adevarat ca nu marul poeziilor din carte este cel al anilor autoarei, textele ei apar marcate de o tinerete vibranta pe care are puterea sa si-o pastreze. - Horia Garbea Ciucas ne aruncam in bataia vintului n ca ursii ce ne batusera carare n si le stricam amprentele n cu privirea incremenita la virful tinta n cit vezi cu ochii ai putea sa taci n cind te despart citeva ore de lumea care freamata n a Sarbatoarea Invierii n cu oua rosii si carnuri patrunse de aroma vinului n cit vezi cu ochii ai putea sa simti Lumina n care a rasarit din El si nu va disparea niciodata n aici nu bat clopotele, aici bate vintul n si in clatinarea din bataia lui ingenunchezi n ratezi un virf montan, n dar nu uiti de tinta unei chemari n ce poarta lumina iubirii Lui