Conferinte si discursuri. 1937-1958

Traducere din limba franceză și note de Marina Vazaca A despărţi libertatea de dreptate este la fel ca a despărţi cultura de muncă, ceea ce constituie păcatul social prin excelenţă. Nenorocirea mişcării muncitoreşti din Europa provine parţial din faptul că şi-a pierdut adevărata patrie, cea în care îşi refăcea forţele după toate înfrângerile şi care era credinţa în libertate. Dar, în acelaşi fel, nenorocirea intelectualilor europeni provine din faptul că dubla mistificare, burgheză şi pseudorevoluţionară, i-a despărţit de singura lor sursă de autenticitate, munca şi suferinţa tuturor, i-a smuls de lângă singurii lor aliaţi fireşti, lucrătorii. În ceea ce mă priveşte, eu nu am recunoscut niciodată decât două aristocraţii, a muncii şi a inteligenţei, şi ştiu acum că este o nebunie şi o crimă să vrei să o supui pe una celeilalte, ştiu că ele două nu fac decât o singură nobleţe, că adevărul şi mai ales eficienţa lor se află în unire, că, despărţite, ele se vor lăsa reduse pe rând de forţele tiraniei şi ale barbariei, dar că unite, dimpotrivă, vor face legea lumii. (Albert Camus) În continuarea textelor de reflecţie şi angajare social-politică scrise de Albert Camus, în special a celor reunite în Actuale, traduse pentru prima dată în limba română în noua serie de autor de la Editura Polirom, volumul de faţă este dedicat diferitelor intervenţii publice, conferinţe şi discursuri pe care scriitorul le-a susţinut de-a lungul întregii sale cariere. Pe măsură ce se afirmă, iar renumele său creşte, Camus îşi foloseşte autoritatea care decurge din acest renume răspunzând solicitărilor de a interveni public pentru a comenta actualitatea politică şi a susţine soluţionarea prin dialog a scindării omenirii de după Al Doilea Război Mondial, cu toate consecinţele rău prevestitoare deja vizibile. În opinia lui, aceasta presupune o solidarizare fermă de partea adevărului şi a libertăţii şi restaurarea valorilor morale. […] Lectura acestor texte, pentru că ele reţin inevitabil ceva din ambianţa în care au fost rostite, din emoţia momentului, restituie şi imaginea foarte concretă şi vie a omului Camus, intransigent şi totodată degajat, niciodată încrâncenat, ci doar ironic uneori, atât cât să relanseze atenţia şi să dea un imbold suplimentar spiritului critic; a omului Camus, care, odată ce şi-a stabilit propriile reguli de comportament, arată efectiv că trăieşte după cum gândeşte. (Marina Vazaca