Genul ala de fata

Orientul văzut prin ochii unei adolescente Zarin Wandia nu e chiar o adolescentă obișnuită. La 16 ani, deși orfană și elevă eminentă la Academia Qala din Arabia Saudită, e și una dintre rebelele școlii: fumează pe ascuns și nu respectă regulile de conduită pentru fete, ieșind singură la întâlniri cu băieții. „Nu vrei să te încurci cu o fată ca ea”, se bârfește pe la colțuri. Însă atunci când Zarin e descoperită moartă într-un accident de mașină, împreună cu prietenul ei Porus, toată lumea se întreabă: care-i, totuși, povestea ei? Citiți Genul ăla de fată și descoperiți o nouă lume, care vă va face să puneți la îndoială tot ce știați despre religie, relații de gen, etnie, identitate și, nu în ultimul rând, dragoste. Un portret captivant și nuanțat care arată cum reacționează tinerii, atât băieți, cât și fete, în fața patriarhatului, cu o distribuție diversă de personaje arabe și sud-asiatice aparținând mai multor clase sociale și credințe. O lectură fascinantă, în ritm alert, despre o comunitate rar văzută în romanele pentru adolescenți din Vest. - Kirkus Reviews Cartea aceasta ar trebui să stârnească discuții aprinse despre duble standarde sexiste și despre felul în care societățile restricționează, controlează și pedepsesc femei și fete. - Publishers Weekly Traducere din limba engleză de Laura Ciobanu. Fragment din romanul Genul ăla de fată de Tanaz Bhathena: „Am răsuflat ușurat în timp ce unchiul și mătușa lui Zarin o ajutau pe mama să urce în mașina lor. Am privit-o pe mama, care continua să se uite țintă la mine sau la ce mai rămăsese din mine: cea mai mare dintre cele două pete în formă de om de pe asfalt. „Îmi pare tare rău, mamă”, îmi doream să-i spun. „N-am vrut să te las singură pe lume. Nu așa. Nici nu știu cum s-a întâmplat accidentul ăsta.” - Renunță, Porus, mi-a zis Zarin ca și cum ar fi simțit ce gândeam. Nu ne putem întoarce. Trebuie să ne vedem de drum. M-a luat de mână, împletindu-și degetele cu ale mele, ceva ce nu făcuse niciodată de bunăvoie cât fuseserăm amândoi în viață. Ceva din mine s-a destins. L-am privit pe muttawa ținându-se după polițistul care îl interogase pe unchiul lui Zarin, discutând amândoi în arabă la foc automat. - Ce crezi c-or fi zicând? am întrebat-o pe Zarin, care cunoștea puțin limba. Ea a suspinat iritată. - Nu-i ascult, Porus. Vorbesc prea repede pentru mine și nici nu vreau să știu ce spun. Nu vreau să mă întorc acolo. - Îmi pare rău, i-am zis. Avea suficiente motive - avea chiar motive din belșug - să nu vrea să se întoarcă. Am șovăit o clipă, apoi i-am strâns mâna cu blândețe. Era surprinzător de moale și de mătăsoasă... sau o simțeam așa pentru că eram mort? - Ai mâini aspre, a zis ea surprinsă. Deci chiar era moale. - Da. Dar credeam că știai deja asta. Având în vedere slujba mea și așa mai departe. - Credeam că lucrezi la tejghea. - Dincolo de tejghea sunt multe chestii. Cum ar fi rampa de descărcare a mărfii și camioanele. Acum am știut că zâmbește, deși nu puteam s-o privesc în față. Nu direct. O înconjura o strălucire care mă împiedica s-o văd limpede. Dar ne puteam simți unul altuia reacțiile. Ne puteam atinge. Era straniu. Acum ne țineam de mână așa cum făcuserăm eu și tata în ziua când împlinisem șase ani. Cu palmele lipite una de alta și degetele împletite, ca doi oameni care se tem să nu cadă peste bord în Marea Arabiei, eu mai mult decât tata, de mâna căruia mă agățam în timp ce el mă conducea în barca unui pescar de lângă pontonul feribotului din Bombay.”