Basme

Fragment : Fata lui era infricosata, privirea crunta. Fara a zice o vorba, el apuca pe Fat-Frumos si-l azvarli in nourii cei negri si plini de furtuna ai cerului. Apoi disparu cu fata cu tot. Fat-Frumos, ars de fulgere — nu cazu din el decat o mana de cenuse in nisipul cel fierbinte si sec al pustiului. Dar din cenusa lui se facu un izvor limpede ce curgea pe un nisip de diamant; pe langa, arbori nalti, verzi, stufosi, raspandeau o umbra racorita si mirositoare. Daca cineva ar fi priceput glasul izvorului, ar fi inteles ca jelea intr-o lunga doina pe Ileana, imparateasa cea balaie a lui Fat-Frumos. Dar cine sa inteleaga glasul izvorului intr-un pustiu, unde pana atunci nu calcase picior de om? Dar pe vremea aceea, Domnul umbla inca pe pamant. intr-o zi, se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. Hainele si fata unuia straluceau ca alba lumina a soarelui; celalalt, mai umilit, nu parea decat umbra celui luminat. Erau Domnul si Sfantul Petrea. Picioarele lor, infierbantate de nisipul pustiului, calcara atunci in racoarele si limpedele parau ce curgea din izvor. Prin cursul apei, cu gleznele lor sfasiau valurile pana la umbritul lor izvor. Acolo Domnul bau din apa si-si spala fata Sa cea sfanta si luminata si manile Sale facatoare de minuni. Apoi sezura amandoi la umbra, Domnul, cugetand la Tatal Sau din cer, si Sfantul Petrea ascultand pe cugete doina izvorului plangator. Cand se sculara spre a merge mai departe, zise Sfantul Petrea: — Doamne, fa ca acest izvor sa fie ce-a fost mai inainte. — Amin! zise Domnul ridicand mana Sa cea sfanta, dupa care apoi se departa inspre mare, fara a mai privi inapoi. Ca prin farmec, pierira izvorul si copacii, si Fat-Frumos, trezit ca dintr-un somn lung, se uita imprejur. Atunci vazu chipul cel luminat al Domnului, ce mergea pe valurile marii, cari plecau inaintea lui, intocmai ca pe uscat, si pe Sfantul Petrea care, mergand in urma lui si invins de firea lui cea omeneasca, se uita inapoia sa si-i facea lui Fat-Frumos din cap. Fat-Frumos ii urmari cu ochii pana ce chipul lui Sfantul Petrea se risipi in departare si nu se vedea decat chipul stralucit al Domnului, aruncand o dunga de lumina pe luciul apei, astfel incat, daca soarele n-ar fi fost in amiaza, ai fi crezut ca soarele apune! El intelese minunea invierii sale, si ingenunche inspre apusul acelui soare durnnezeiese. Dar apoi isi aduse aminte ca fagaduise a rapi pe fata Genarului, si ceea ce fagaduieste voinicul, anevoie o lasa nefacuta. Deci, se porni, si, inspre seara, ajunse la castelul Genarului, ce stralucea in intunericul serei ca o uriasa umbra. intra in casa... fata Genarului plangea. Dar, cand il vazu, fata ei se-nsenina, cum se-nsenina o unda de o raza. El ii povesti cum inviase, atunci ea-i zise: — De rapit nu ma poti rapi pana ce nu-i avea un cal asemenea cu acela ce-l are tatal meu, pentru c-acela are doua inimi; dar eu am sa-l intreb in asta seara de unde-si are calul, ca sa poti tu sa capeti unul ca acela. Pana atunci insa, pentru ca sa nu te afle tatal meu, eu te voi preface intr-o floare. El sezu pe un scaun, iar ea sopti o vraja dulce, si cum il saruta pe frunte, el se prefacu intr-o floare rosie inchisa, ca visina coapta. Ea il puse intre florile din fereastra si canta de veselie de rasuna castelul tatalui ei. Atunci intra si Genarul. — Vesela, fata mea?... Şi de ce esti vesela? intreba el. — Pentru ca nu mai este Fat-Frumos ca sa ma rapeasca, raspunse ea razand. Se pusera la cina. — Tata, intreba fata, de unde ai calul d-tale, cu care umbli la vanat? — La ce-ti trebuie s-o stii? zise el, incruntand sprancenile. — Ştii prea bine, raspunse fata, ca nu vreau ca s-o stiu, de-cat numai ia-asa ca s-o stiu, pentru ca acu nu mai e Fat-Frumos sa ma rapeasca.