Viata unui barbat necunoscut

Un roman in roman, Viata unui barbat necunoscut se constituie ca o meditatie asupra istoriei si memoriei, oferind cititorului o perspectiva inedita asupra Rusiei de ieri si de azi. Aflat intr-un impas existential in urma destramarii relatiei sale cu o femeie mult mai tinara si a revelatiei ca celebritatea sa nu mai e decit o amintire, Ivan Sutov, un scriitor de cincizeci de ani exilat in Franta, hotaraste sa-si paraseasca tara de adoptie si sa plece la Sankt Petersburg, in cautarea unei vechi iubiri din tinerete. Calatoria sa il poarta in inima unei Rusii transfigurate de o modernitate deliranta si ii ofera sansa unei intilniri providentiale, cea cu batrinul Volski, in mintea caruia experientele traumatizante ale epocii comuniste au ramas impregnate pentru totdeauna si a carui poveste pare emblematica pentru miile de oameni obisnuiti, anonimi, necunoscuti ale caror vieti au fost zdrobite de sistemul totalitar.

Fragment din romanul Viata unui barbat necunoscut de Andrei Makine: Sutov se intoarce in camera lui, tarandu-si picioarele in ritmul argumentelor care i se invalmasesc in cap. Spiritul de scara... Trebuia sa-i spuna lui Vlad ca, altadata, o culegere de poezii iti putea schimba viata, dar in acelasi timp un poem putea sa-l coste viata pe autor. Strofele aveau greutatea lungilor condamnari dincolo de cercul polar, unde au disparut atatia poeti... Isi imagineaza replica sfidatoare a lui Vlad: si asta vi se pare un lucru bun?. O intrebare de genul asta, de o naivitate greu de parat. De ce ar fi gulagul criteriul unei literaturi bune? Iar suferinta, garantul autenticitatii? Dar, mai ales, cine ar putea sa judece valoarea vietilor, a cartilor? De ce existenta lui Vlad ar fi mai lipsita de sens decat a amaratului care-si cumpara cu ultimele copeici opusculul unui poet proscris, imprimat pe hartie de impachetat? Nici o carte nu le mai e interzisa tinerilor rusi. Colinda lumea (Vlad tocmai s-a intors de la Boston), sunt bine hraniti, instruiti, fara complexe... Totusi ceva le lipseste. Sutov incearca sa nu gandeasca exact ca un mos inacrit. Nu, Vlad nu are ce sa invidieze Ia tinerimea sovietica de acum treizeci de ani. N-avea nimic care sa-l faca sa viseze. Nimic. Poate doar un volum de poezii cu pagini cenusii, strofe luminate de poleiala transparenta a frunzelor dintr-un parc...,Ar fi trebuit sa-i spun, se gandeste Sutov si stie ca n-ar fi avut cuvinte: un spasm vocal care nu l-ar fi lasat sa explice bogatia acelui trecut mizerabil.