Intelectualii francezi Impotriva stangii

„Se cuvine sa spunem cateva cuvinte despre bilantul intelectual, politic si moral al momentului antitotalitar. Critica totalitarismului a fost reprezentata ca un eveniment in care intelectualii de stanga si-au smuls ochelarii de cal pentru a vedea lumea intr-o lumina mai clara, si-au revizuit intr-un mod corespunzator politica si au salvat reputatia lor morala patata, facand o campanie viguroasa impotriva represiunii exercitate de regimurile comuniste. Totusi, la o examinare mai atenta, antitotalitarismul francez se vadeste problematic din punct de vedere intelectual, politic si moral. Avandu-si originea nu atat intr-o reflectie aprofundata asupra unor regimuri presupus totalitare, cat in disputele politice interne, critica totalitarismului a avansat pe linii determinate preponderent de politica interna si, din aceasta cauza, a facut prea putin sau nimic pentru progresul intelegerii unor regimuri sau politici considerate a fi „totalitare”. In plus, ea a contribuit mult la confundarea problemelor, prin identificarea culturii politice revolutionare franceze cu totalitarismul si prin omiterea luarii in consideratie a faptului ca „totalitarismul” ar putea sa aiba radacini in afara ideologiei revolutionare si a proiectului revolutionar. Pretul acestei confuzii avea sa devina evident la sfarsitul anilor 1980, cand, de exemplu, Furet, confruntat cu aproprierile reactionare ale operei sale, va fi silit sa admita ca formularile sale din anii 1970 erau prea puternice, iar Thibaud se va descoperi criticand „vulgata antitotalitara” a anilor 1970. Inadecvata din punct de vedere intelectual din cauza vocatiei sale politice, critica totalitarismului nu a fost mai putin prost orientata politic. Critica totalitarismului a judecat in mare masura gresit politica stangii partinice din anii 1970. Ea nu a reusit sau a refuzat sa recunoasca slabiciunea PCF sau legitimitatea si succesul strategiei lui Mitterand pentru a ajunge la putere, alegand in schimb – in ciuda inmultirii dovezilor in sens opus – sa insiste asupra faptului ca PCF si ideologia sa dominau efectiv stanga. Dincolo de optiunea rocardiana, acesti intelectuali aveau prea putin sau chiar nimic constructiv de oferit ca solutie alternativa si, in consecinta, adesea, in timpul celui de-al doilea guvern Mauroy, s-au pomenit jucand un rol pur negativ, de opozitie. In masura in care se concentra asupra pericolului totalitarismului in Franta, politica lor a fost una de iresponsabilitate si iluzii autoinduse. In fine, bilantul moral al antitotalitarismului nu este nici el atat de inspirator pe cat ar vrea sa il prezinte unii. Cu toate ca s-a concentrat mai atent asupra disidentilor est-europeni decat oricand inainte, apararea acestora de catre intelectualii de stanga impotriva represiunii nu era cu totul noua. In plus, reformularea specific antitotalitara a protestelor impotriva represiunii, de la sfarsitul anilor 1970 si de la inceputul anilor 1980, a focalizat in mod deliberat atentia intelectualilor asupra represiunii sub comunism, in detrimentul celei din regimurile necomuniste. Avand in vedere brutalitatea ucigasa a dictaturilor militare latinoamericane din aceeasi perioada, bilantul moral al antitotalitarismului este cel putin ambiguu. In ultima instanta, antitotalitarismul francez a prosperat si a suferit deopotriva, atat de pe urma deschiderii conceptului de totalitarism la instrumentalizarea politica, cat si de pe urma tendintei intelectualilor francezi de a universaliza si ideologiza...