Rescrieri. Sobru si frivol in lumea literara

Proba vocatiei literare consta in a lucra la propria opera constient ca ea nu e altceva decat o umbra a textului lumii, scris imemorial de un maestru desavarsit, sa folosesti arta scrisului numai cu scop edificator - evitand sau limitand accesele de infantilism ludic, gratuitatile stilistice pure, frivolitatile joviale tipice pentru minti natural cherchelite, indraznelile juvenile care frizeaza gestul demonstrativ si alte asemenea purtari care abunda in practicile literare - sa nu permiti ca experientele si gandurile proprii sa-ti umbreasca preocuparea pentru vasta, uluitoarea lume inconjuratoare, sa nu inchizi niciodata ochii la suferinta din jurul tau, oricat de grozave i-ar fi fetele, sa nu crezi ca eul tau este universul si ca nu ai ceva mai bun de facut decat sa-i permiti orice exhibare. Pana la urma scriitura izvorata din vocatie tinde spre un fel de iluminare si eliberare a mintii, depaseste faza usuraticelor jocuri narative sau a poetizarilor anxios-personale, in care pare sa se fi impotmolit scriitura recenta. Daca limbajul nostru, felul in care scriem, ideile si sensurile pe care le generam nu au puterea sa miste lantul creatiei pana la punctul lui de origine, asa cum credea Abulafia ca poate face rugaciunea mistica, atunci scriem degeaba. Ne pierdem vremea si ii punem si pe cei care ne citesc in situatia de a-si risipi timpul colectionand umbre. n Chiar si cei care nu citesc nimic din ce scriu congenerii - care privesc cu un fel de dispret superior autorii romani, considerandu-i sub nivelul rafinamentului si valorii oricarui autor strain publicat la vreo editura mare - se asteapta sa fie tratati cu pasiune, sa aiba parte de intampinare entuziasta, sa fie admirati impreuna cu cartile lor, caci isi savureaza cu secreta ardoare constiinta ca ei sunt exceptii. In lipsa acestei admiratii publice spontane si spectaculoase, ca sa nu ramana totusi fara ecouri prestatia lor, se constituie in mici grupuri de admiratie automata in cerc inchis, in jurul unor edituri, reviste, cenacluri literare, catedre universitare sau cluburi de lectura si scriere creativa. Aici temperatura admiratiei se poate regla prin consens. Placerea fiecaruia de-a fi acceptat, apreciat, admirat, cultivat face ca mecanismul vorbelor de lauda sa functioneze ca un termostat. Toti se incalzesc de la ele, niciunuia nu i se pare ca e prea cald. Orice supralicitare apreciativa e binevenita si bine primita, pentru ca ea unge rulmentii mecanismului admirativ de grup.