Cimitirul din Praga

Cimitirul din Praga are in centru aventurile misteriosului Simonini, un personaj ciudat, cu lacune de memorie si dubla personalitate. Nu se stie exact cu ce anume se ocupa – cel mai probabil, cu falsificarea de scrisori si acte oficiale, din moment ce guvernantii, politia si serviciile secrete din multe tari sint interesate de munca lui si vor sa-l angajeze. In documentele sale revine obsesiv celebrul cimitir evreiesc din Praga, cu lespezile sale suprapuse si cu ceasul ale carui limbi se invirt in sens contrar celui obisnuit. Fragment din romanul Cimitirul din Praga de Umberto Eco: Biarritz 5 aprilie 1897, dimineata tarziu M-am trezit tarziu si am gasit in jurnalul meu scurta dumitale insemnare. Esti matinal. Dumnezeule, domnule abate - daca vei citi randurile mele intr-una din zilele astea (sau din noptile astea). Dar cine esti dumneata cu adevarat? Pentru ca tocmai acum imi amintesc ca te omorasem, chiar inainte de razboi! Cum de pot sa-i vorbesc unei umbre? Te-am omorat? De ce acum sunt sigur de asta? Sa incercam sa reconstituim. Dar ar trebui sa mananc. Curios, ieri nu reuseam sa ma gandesc la hrana fara dezgust, acum as vrea sa infulec tot ce gasesc. De-as putea iesi liber din casa, ar trebui sa ma duc la un medic. Dupa ce imi terminasem raportul despre reuniunea din cimitirul din Praga, eram gata sa-l intalnesc pe colonelul Dimitri. Amintindu-mi de buna primire pe care Brafmann o facuse bucatariei frantuzesti, il invitasem si pe el la Rocher de Cancale, insa Dimitri nu parea interesat de mancare si abia ciugulea ceea ce comandasem eu. Avea ochii usor oblici, cu doua pupile mici si taioase, care ma faceau sa ma gandesc la ochii unui jder, chiar daca nu vazusem si nici n-am vazut vreodata jderi (urasc jderii asa cum ii urasc pe evrei). Dimitri avea, mi se paruse mie, puterea neobisnuita de a-si face interlocutorul sa se simta prost. Citise cu atentie raportul meu si spusese: — Foarte interesant. Cat? Era o placere sa tratezi cu oameni de soiul asta si spusesem la repezeala o cifra, probabil exorbitanta, cincizeci de mii de franci, explicand cat ma costasera informatorii: — Prea scump, spusese Dimitri. Sau, mai bine zis, prea scump pentru mine. Sa vedem cum putem imparti cheltuielile. Suntem in bune relatii cu serviciile prusace si au si ei o problema ebraica. Eu iti platesc douazeci si cinci de mii de franci, in aur, si te autorizez sa dai o copie dupa documentul asta prusacilor, care o sa-ti dea cealalta jumatate. O sa am eu grija sa-i informez. Fireste ca vor vrea documentul original, cum e cel pe care mi-l dai mie, dar din cate mi-a explicat prietenul Lagrange, dumneata ai virtutea de a multiplica originalele. Cel care va lua legatura cu dumneata se numeste Stieber. N-a spus mai mult. A refuzat politicos un coniac, a facut o plecaciune formala, mai mult nemteasca decat ruseasca, plecandu-si brusc capul aproape perpendicular pe trupul tinut drept, si a plecat. Nota am platit-o eu. Am solicitat o intalnire cu Lagrange, care-mi vorbise deja despre Stieber, marele sef al spionajului prusac. Era specializat in culegerea de informatii peste frontiera, dar stia si sa se infiltreze in secte si in miscari potrivnice linistii statului. Cu vreo zece ani mai inainte fusese pretuit in culegerea de date despre acel Marx care-i ingrijora acum atat de mult pe nemti, dar si pe englezi. Se pare ca el sau un agent al lui, Krause, care lucra sub falsul nume Fleuri, izbutise sa se introduca in casa londoneza a lui Marx ca doctor si pusese mana pe o lista cu toate numele celor ce aderasera la liga comunistilor. Frumoasa lovitura, care permisese arestarea multor indivizi periculosi, incheiase Lagrange.”