Cartea din vis. Antologie de autor (1969-2024)

Volum apărut la aniversarea a 80 de ani ai autorului Ediția a II-a, revăzută și adăugită Prefață de Ion Pop Imagine coperta I: Silviu Oravitzan, Poarta, 1998 (tehnică mixtă pe pânză) Nădăjduiesc ca, și la cea de-a doua ediție (revăzută și adăugită), antologia de față să rămână tot o Carte din vis. S-ar exprima, în acest mod, nu doar dorința firească de continuitate, ci, îndeosebi, angajamentul autorului de a-și reconfirma, în fața propriei conștiințe și a virtualilor săi cititori, modul propriu de gândi și a scrie poezie. Cu sau fără voia noastră, scriem toată viața o singură carte. O carte ca un copac ale cărui ramuri se ridică spre cer, dar care are rădăcinile în solul capricios, și greu de desțelenit, al visului. Suntem, altfel spus, părinții, urmașii și mărturisitorii propriilor iluzii, ezitări, strădanii și neputințe, arhitecții și zidarii unui claustru cu zăbrele de ceață. În chiliile lui, poruncile, limba, dicția, stilul, prozodia se pot modifica, dar rigorile visului rămân neschimbate. (VASILE IGNA) Vasile Igna este poet, deși scrie și proză, om delicat și tăcut. Pare a se răsfrânge în el însuși. Nu se apără excesiv de ceilalți, dar nici nu se predă numaidecât. Sentimentele și le păstrează pentru cărți care alcătuiesc provincia lui de cărturar nostalgic nimerit din greșeală printre vietățile crude din lumea mare. Politicos, refractar prin structură la vulgaritate, discret fără exuberanță, va fi întotdeauna un om și un poet închis între petalele sufletului său ca într-un mare și roșu trandafir. (NICOLAE MANOLESCU, 1982) Cu Vasile Igna pășim, e limpede, în perimetrul – inextricabil, sacru și profan – al poeziei: al celei dintre euforie și deznădejde, dintre alean și subite accese de resemnare, dintre surâs și ușoară compătimire, dintre înfrângerea sinei și contemplarea aprigă (cu angelică iubire ori nițel înveninat sarcasm) a lumii de afară. (N. STEINHARDT, 1987) Visele lui Igna nu sunt, de fapt, nocturne, ci de soiul celor cu ochii deschiși, tratate atât de larg de Bachelard. Tehnic vorbind, ele sunt contemplații de peisaje (naturale sau muzeale) realizate printr-un descriptivism fantezist care transformă fotografia developată în miraj. Derulate cu voce obiectivă , peisajele – meditații ale lui Vasile Igna insinuează de-a dreptul cu delicatețe schije de angoasă în ceremonia descriptivă, făcând peisajele să vibreze în perspectiva unui lirism existențial panicat, în pofida calmului recitativ. Ceea ce vede el afară e, de fapt, ceea ce e înlăuntrul său. (AL. CISTELECAN, 2023) Poezia lui Vasile Igna, cu încercări și reușite pe atâtea clape ale discursului liric, însă mereu dispusă să experimenteze, făcând să conviețuiască firescul cu livrescul, atinge astfel un punct de reper de două ori reprezentativ, pentru o operă ce se rotunjește convingător la vârsta înaltei maturități cu o marcă originală în peisajul nostru liric actual. (ION POP, 2024