Rumi

Exista in vietile fiecaruia dintre noi clipe in care suntem coplesiti - ori de bucurii uriase, ori de nenorociri. Printre aceste experiente-la-limita se afla mai ales momentele de intimitate cu Dumnezeu, dar si cele in care suntem indragostiti. Clipele de extaz se sustrag indeobste verbalizarii: le traim ca atare. Si am simtit cu totii ca traversam uneori experiente in urma carora nu putem decat sa tacem. Ramane insa, in adancul nostru, o irepresibila nevoie de a le impartasi celorlalti ceea ce am trait, dar si de a pastra pentru noi, ,,pe hartie , amintirea respectivelor momente prin descrieri cat mai exacte. Insa cum sa descrii ceea ce scapa oricarei descrieri? Cum sa inchizi intr-un text ceea ce nu se lasa incapsulat, inteles, circumscris prin limbaj? Ar insemna sa numim ceea ce nu se lasa numit, sa exprimam ceea ce nu se lasa exprimat fiindca e, de fapt, de neinteles, paradoxal, dincolo de ratiune. Oamenirea n-a gasit pana acum alt mijloc mai potrivit de a exprima inexprimabilul decat poezia. Cu ambiguitatea si precizia ei simultane, cu aerul ei vag si totusi exact, poezia a reusit imposibilul: sa pastreze in lume experiente pe care, altfel, le-am fi pierdut.