A fost odata in Carpatia Vol.2

Cu o frază sigură și alertă, A fost odată în Carpatia aduce la viață istoria bogată a unor lumi și culturi din vechime. Exercițiu nostalgic, universul creat de Constantin Ciceovan înglobează o multitudine de arii geografice și culturale și confluențele dintre ele, aspect care așază cartea sub spectru spiritual valah. La granița dintre roman istoric, de aventuri și fantastic, volumul reușește să provoace experiențe neașteptate de imersiune senzorială în lumea vieții personajelor sale, cu o capacitate remarcabilă de a învia ambianțe uitate ale trecutului, dincolo de negura opacă și misterioasă a timpului. A fost odată în Carpatia este primul roman dintr-un proiect mai amplu al autorului, care în prezent lucrează la al doilea volum din serie. Un roman al esențelor românismului dintotdeauna. (Radu Vida) Forța epică uriașă, dezvoltată pe spații vaste, împrumută autorului o voce sadoveniană de care cred că literatura noastră ar avea nevoie. (Vianu Mureșan) Romanul lui Constantin Ciceovan nu e unul de capă și spadă, ci mai degrabă de obște comună a Occidentului și Orientului, într-o lume în care faptele mari sunt de natură morală, bazate pe istețime, iscusință, devotament, loialitate, ele rămânând înscrise în mentalul colectiv ca învățături pentru timpurile noastre. (Mircea Popa) Ajunse la herghelie și o găsi părăsită. Fata plecase, dar nu apucase să ducă și caii cu ea. Am să-i iau să-i vând, iar pe fată dacă o găsesc, o duc acasă de sclavă. Se îndreptă spre țarcul unde erau adunați caii, când o auzi cum strigă după el. Ieșise din șură, închizând poarta în urma ei, iar în mână ținea o furcă. Cei șase tătari descălecaseră și se așezaseră la umbră. Când o văzură pe fată cu furca, începură să se ridice. Babor le făcu semn să rămână pe loc și le strigă ceva pe limba lor. – Asta e a mea! Voi stați deoparte și priviți ce-am să-i fac! Îl apucase o furie vecină cu nebunia. Își aminti cum pierduse totul din pricina ei, cum îi luase căruța cu tot ce era în ea, și armăsarul cel argintiu, apoi cum pierduse și câinele. Avea în ochi sclipirile morții. Luă hangerul în pumn și-l scoase din teacă, apoi îl băgă înapoi cu un sunet sec, cum cade securea pe butuc. Râse ascuțit și puse mâna pe biciul încolăcit în jurul umărului. Dar se răzgândi iar și și-l puse la brâu. Sări ca o pisică și-i smulse furca din mână, apoi o doborî la pământ cu un dos de palmă. Tătarii se uitau la el și râdeau, îndemnându-l cu strigăte și chiote. (Constantin Ciceovan