Rataciri printre capitale, chipuri si alte sentimente

Vlad, un ofiter la locul lui, asezat cuminte pe linia generala a sistemului militar. Cumintenia, dar nu si obedienta, obisnuinta, dar nu si rutina, ordinea, dar nu cea maniacala ii jalonasera nu doar evolutia profesionala, dar si viata personala. Avea in minte o vorba de la bunica lui, o ardeleanca apriga, de pe malul Muresului: Ce-i prea mult, nu-i sanatos!. Aceasta vorba ii intrase in sange si o aplicase-n toate: si la scoala, si la bautura, si la femei, si la bani, ba poate chiar si la suflet, reusind a-si controla emotiile excesive. In felul acesta, a scapat de multe belele in viata si a parcurs niste ani buni si linistiti, poate prea banali, ar zice unii, desi nu ar avea dreptate. Vlad prefera sa aleaga calea de mijloc, pe care o considera cea mai sanatoasa. Se obisnuise a vizualiza in minte cum aveau sa se desfasoare lucrurile, asa incat sa se poata orienta spre acel drum care sa-I permita atingerea obiectivelor dorite. Obiective care si acestea erau prioritizate pe baza unor criterii, pe care el le considera izvorate din bun simt.