Arcul de Triumf

Publicat în 1945, romanul Arcul de Triumf spune povestea lui Ravic, un refugiat de origine germană care trăieşte la Paris în perioada dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial. Deşi nu are acte pentru a profesa legal meseria de chirurg, Ravic operează pe ascuns, după ce pacienţii sunt anesteziaţi, în numele a doi medici francezi mediocri. Nedorind să se întoarcă în Germania nazistă, care i-a retras cetăţenia, şi neputând să lucreze legal, Ravic reuşeşte totuşi să-şi ducă existenţa de zi cu zi. Este unul dintre mulţii refugiaţi ai perioadei, trăind în nesiguranţă şi sub permanenta ameninţare a deportării. În aceste condiţii, e de înţeles de ce a renunţat la posibilitatea dragostei, apărându-se de loviturile vieţii printr-o formă de cinism teoretic pe care-l infirmă în permanenţă firea sa umanistă. Însă viaţa are un mod ciudat de-a ne împinge pe cărările iubirii, chiar şi în vremurile cele mai disperate. Scris în SUA, unde Remarque fugise din calea naziştilor, Arcul de Triumf a devenit repede bestseller internaţional, fiind întrecut doar de celălalt roman celebru al său, Pe frontul de vest nimic nou. A fost ecranizat pentru prima dată în 1948, cu Ingrid Bergman şi Charles Boyer în rolurile principale. O altă ecranizare celebră, din 1984, îi are în distribuţie pe Anthony Hopkins şi Lesley-Anne Down. Trăia, era suficient atât. Într-o perioadă când totul evolua pe nisipuri mişcătoare, nu intenţiona să construiască ceva ce se putea nărui din nou în scurt timp. Prefera să se lase dus de val în loc să-şi irosească puterile, care erau singurul lucru ce nu putea fi înlocuit. (…) Nicio avalanşă nu putea fi oprită când pornea la vale. Mai bine aşteptai şi îi scoteai pe urmă la suprafaţă pe cei îngropaţi în zăpadă. (Erich Maria Remarque) Roman politic, Arcul de Triumf este şi unul dintre marile romane de dragoste ale epocii postbelice. (Tilman Westphalen) O cronică şi o rapsodie a dragostei cum puţine sunt în literatura modernă. (Frankfurter Allgemeine Zeitung