Suferintele batranului Wernher

Eroul romanului de față este un cetățean, la vârsta senectuţii, al noii Germanii perfecte, de după reunificare , contemporan cu noi și cu o sumedenie de revoluții multiculturale care zdruncină planeta, foarte vioi la minte, dar mai domolit la trup, confruntat cu dilema rămânerii pe linia de plutire într-o lume a valorilor sărite de pe fix, relativizate până la caricaturizare. Fost cavaler al științelor exacte, el experimentează acum răspunderea de a deveni pacientul perfect al vârstei lui, întrucât nutrește o stimă evlavioasă față de medici și un veritabil cult pentru medicamente , noua lui mitologie de proximitate fiind alcătuită atât din termeni care altora le stârnesc o stare terifiantă (glaucom, cataractă, endoscopie, colonoscopie etc.), cât și din pedanterii igienice profund documentate pe Internet, cum e aceea a calculării pH-ului epidermei înainte de a cu­păra săpun. Neocolind niciun deliciu, ideologic sau tehnologic, al lumii în care ne este dat să trăim (smartphone-uri, cookies, cancel culture, genderizare), Wernher suferă nu pe seama inimii, așa cum o făcea eroul suicidar al lui Goethe, ci din cauza Zeitgeist-ului preponderent absurd, incomprehensibil, al perioadei socioculturale și politice în care îi este dat să apună, numai c-o face cu un inconfundabil simț al umorului și cu o mulțime de complicități mucalite, zâmbitoare, manuscrisul găsit al romanului invitându-l pe cititor să exorcizeze prin râs o temă, de altminteri, patetică: şi anume cum e să afli că ai devenit bătrân (ȘTEFAN BORBÉLY) Am rupt deci banda care fereca plicul și am scos din el un teanc voluminos de coli imprimate și numerotate, prinse într-un dosar. Pe dosar stătea scris în chip de titlu: Die Leiden des alten Wernher ( Suferințele bătrânului Wernher ). Numele autorului lipsea însă și nu figura nici în paginile de text din dosar, pe care am și început să le răsfoiesc, curios și tot mai intrigat. Mi-am dat repede seama că era vorba de manuscrisul unui volum de proză (poate un roman?) redactat în limba germană, alcătuit (după cum veți vedea) din 16 episoade (sau capitole?); m-am apucat, așadar, să-l citesc cu atenție. Bătrânul Wernher ajunsese să-mi stea la suflet, el cu suferințele lui, și nu mi-l mai puteam scoate din cap, nu-l puteam lăsa de izbeliște. Și, în cele din urmă, mi-am luat inima în dinți și mi-am zis: ce-ar fi să traduc volumul, ca să-l ofer unor editori din România, unde am mai publicat și eu câte ceva! (GHEORGHE SĂSĂRMAN