Miss Peregrine Vol.3: Biblioteca sufletelor

Biblioteca sufletelor - Volumul al treilea din seria Miss Peregrine. Un baiat cu puteri extraordinare. O armata de monstri nimicitori. O batalie magistrala pentru viitorul deosebitilor. Copiii deosebiti aflati in grija lui Miss Peregrine isi tin fanii cu sufletul la gura pana in ultimul moment. Dupa doua volume naucitoare, Ransom Riggs aduce in cea de-a treia parte a indragitei serii, Biblioteca Sufletelor, deznodamantul mult asteptat. Jacob descopera, in sfarsit, care este rolul sau in lumea deosebitilor, pe masura ce abilitatile lui devin din ce in ce mai sofisticate. Alaturi de Emma si Addison MacHenry, cel mai deosebit caine vorbitor, Jacob sare din prezent in trecut, dintr-o bucla in alta, pentru a-si salva prietenii captivi intr-o fortareata in care strigoii ticluiesc cele mai diabolice planuri. Astfel, cei trei eroi ajung de pe strazile Londrei moderne in labirinticul Pogonul dracului, o mahala uitata de lume a Angliei victoriene. Aici se va decide, odata pentru totdeauna, soarta lumii deosebitilor, intr-o lupta pe viata si pe moarte impotriva strigoilor si a sufletelor-pustii. Dupa finalul plin de suspans al volumului Orasul pustiu, cititorii se vor arunca fara sa stea pe ganduri in noua aventura; si nu vor fi dezamagiti. - RT Book Review Traducere din limba engleza de Gabriella Eftimie. Fragment din cartea Miss Peregrine Vol.3: Biblioteca sufletelor de Ransom Riggs: Si tocmai cand ma pregateam sa rasuflu usurat, mi-am simtit stomacul chircindu-se. O senzatie familiara mi se furisa in burta si mi-am dat seama ca se tot accentua de ceva timp. Incepuse cu o mancarime, apoi s-a transformat intr-o durere mocnita si devenea tot mai ascutita - semnul care trada prezenta unui suflet-pustiu prin preajma. Dar nu orice suflet-pustiu. Era sufletul-pustiu din tunel. Al meu. Cuvintele mi-au venit in minte fara nici un avertisment. Al meu. Sau poate ca era tocmai pe dos. Poate ca eu eram al lui. Nici o intelegere nu putea garanta pe deplin siguranta noastra. Probabil ca voia sa ma ucida la fel de mult ca oricare alt suflet-pustiu, doar ca pentru moment ceva ii atenuase furia. Era acelasi lucru misterios care il fermecase si-l facuse sa se intoarca spre mine si intorsese magnetul acului de compas din interiorul meu - si acul asta imi sugera ca sufletul-pustiu era aproape si ca se apropia si mai mult. Si tocmai la timp ca sa-i ajute pe astia sa ne prinda sau sa ne omoare. Sau sa ne omoare chiar el. Am hotarat ca daca vom ajunge la mal teferi primul lucru pe care il voi face va fi sa ma ocup o data pentru totdeauna de aceasta problema. Dar oare unde era? Daca intr-adevar se afla atat de aproape cum il percepeam, inseamna ca inota spre noi prin Canal si sunt sigur c-as fi auzit o faptura cu sapte tentacule inotand in stilul bras. Apoi acul s-a deplasat si a coborat putin si atunci am stiut - aproape ca-l vedeam - ca era sub apa. Dupa cum stateau lucrurile se pare ca sufletele-pustii nu aveau nevoie sa iasa prea des la suprafata sa respire. O clipa mai tarziu, s-a auzit un plop usor cand s-a lipit de fundul barcii noastre. Am tresarit cu totii la auzul lui, dar numai eu stiam despre ce e vorba. As fi vrut sa-mi pot avertiza prietenii, dar trebuia sa raman nemiscat, despartit de el de doar o bucata de lemn.