Singuratatea numerelor prime

Un numar prim este o entitate singuratica. Alice si Mattia sint amindoi primi – inadaptati ce par destinati unul altuia. Sunt haituiti de tragediile ce le-au marcat vietile in copilarie si nu reusesc sa se deschida in fata altcuiva. Cind cei doi se intilnesc, in adolescenta, recunosc in celalalt un suflet apropiat si bolnavicios. Trecind inspre maturitate, destinele lor par impletite fara cale de intoarcere. Insa cind Mattia cel daruit cu minte stralucita pentru matematici accepta o slujba in cercetare, ce-l duce la mii de kilometri, cei doi se despart lasind multe lucruri nespuse. O coincidenta ii va apropia din nou si va scoate la lumina sentimente ingropate adinc pina atunci, dar se iveste o intrebare: exista vreo posibilitate ca doua numere prime sa fie impreuna? Romanul lui Paolo Giordano e o meditatie stralucita despre singuratate, iubire si despre povara lucrurilor traite in copilarie. Un succes in Italia, unde a vindut peste un milion de exemplare, Singuratatea numerelor prime este un debut remarcabil, un roman emotionant care expune sufletul in toata goliciunea lui si prinde in paginile sale insasi ideea de umanitate.

Premiul Strega 2008Fragment din cartea Singuratatea numerelor prime de Paolo Giordano: Joi, Viola o asteptase in afara curtii. Alice tocmai trecea pe langa ea, cu capul plecat, cand Viola o oprise, tragand-o de maneca. O strigase pe nume si ea tresarise. Imediat se gandise din nou la bomboana si greata o ametise. Cand cele patru proaste te luau ca tinta, nici ca te mai lasau. Aia de mate vrea sa ma asculte, spusese Viola. Eu nu stiu nimic si n-am chef sa intru. Alice o privise fara sa inteleaga. Nu parea ostila, dar ea nu avea incredere, incercase sa se departeze. Sa mergem sa facem o plimbare, continuase cealalta. Eu si cu tine? Da, eu si cu tine. Alice privise in jur terorizata. Hai, miscate, o indemnase Viola, nu trebuie sa ne vada aici in fata. Dar..., incercase Alice sa se opuna. insa Viola nu o lasase sa continue, o trasese si mai tare de maneca, si ea o urmase, schiopatand, in fuga, pana la statia de autobuz.

Se asezasera una langa alta. Alice se lipise de fereastra, ca sa nu-i ia din spatiu Violei si se astepta sa se intample ceva dintr-un moment in altul, ceva groaznic. Viola, in schimb, era radioasa. Luase din geanta un ruj si isi daduse cu el pe buze. Apoi o intrebase vrei si tu? Alice clatinase din cap ca nu. Scoala se indeparta, in spatele lor. Tata o sa ma omoare, soptise. Picioarele ii tremurau. Viola oftase. Ei, haide, da-mi sa vad carnetul cu absente. Uitandu-se la semnatura tatalui lui Alice, spusese e foarte usoara, ti-o fac eu. Apoi ii aratase carnetul ei. Ii aratase ce semnaturi falsificase, de fiecare data cand nu avusese chef sa intre in clasa. Oricum, la prima ora de malne e Follini, spu-sese, aia nu ne vede.

Viola incepuse sa vorbeasca despre scoala, despre faptul ca n-o interesa deloc matematica, pentru ca oricum avea sa faca Dreptul.