In cautarea sinelui. De la filosofie la psihanaliza in comunism

Fie că ştim, fie că nu ştim, căutăm cu toţii să ne apropiem de ceea ce Jung numea sine () (…) Însemnările din această carte descriu două încercări de atingere a sinelui: una se petrece în universul spiritual al filosofiei, cealaltă, în lumea sufletului subteran dezvăluită de psihanaliză. În ambele am beneficiat de îndrumare. Pentru filosofie, mi-a fost ghid Constantin Noica, pentru actul iniţiatic al coborârii în inconştient, psihologul Eugen Papadima. Demersurile par ireconciliabile. Din punctul de vedere al căutării sinelui, ele sunt compatibile. Arhetipul sinelui nu poate fi realizat fără reunirea contrariilor: divin–omenesc, bine–rău, masculin–feminin, spirit–suflet, conştient–inconştient. Nesfârşit, drumul către sine este dificil şi pentru că eroarea sau eşecul ne întâmpină la tot pasul. M-am străduit să nu mi le ascund. Cel mai greu mi-a fost să comunic experienţa întâlnirii cu propria umbră. Am făcut-o totuşi, ştiind că nu sunt singular (fiecare are inconştient), pentru a le oferi celor neiniţiaţi o imagine a trăirilor şi beneficiilor coborârii în infern. Dacă unii cititori vor fi contrariaţi sau chiar indignaţi şi se vor simţi mai buni în inconştient, să ridice piatra şi să lovească. Domnul Noica s-a arătat interesat de cele câteva pagini de însemnări, prim rod al lecturilor pe care mi le propusese, şi a acceptat să le citească. Pentru a-mi comunica impresiile, ne-am întâlnit, cum s-a mai întâmplat şi altă dată, în oraş, la o cofetărie. Relaţiile noastre au un aer conspirativ. La Institut n-am spus nimic despre întâlnirile cu Noica. Deşi cercetător la Centrul de Logică şi publicat de editurile şi revistele, ce-i drept, literare („România literară", de pildă), Constantin Noica nu e bine văzut în filosofia oficială. Parcă pentru a înşela vigilenţa celor care l-ar urmări, mă invită când acasă, când în oraş, unde alege câte o cofetărie pustie. Este oare într-adevăr supravegheat? În ora de psihanaliză de azi-dimineaţă, am analizat un fragment de vis aparţinând unui context oniric mai larg. (…) În vis, domnul Noica îmi dădea o nouă carte scrisă de el. Era un volum masiv, cu o copertă trainică. Dacă visul este literatură originară, atunci prima parte se menţine în limitele verosimilului. Fantasticul apare în partea a doua: volumul era de biologie, nu de filosofie, biologia fiind un domeniu foarte îndepărtat de interesul său; dedicaţia era la sfârşitul cărţii, imediat sub titlul „cuprins". În dedicaţie, C.N. îmi mulţumea pentru sugestiile pe care i le dădusem, foarte utile pentru elaborarea cărţii. Interpretarea mea: în vis îmi luam revanşa faţă de C.N., care mă determinase să editez , împingându-l la rându-mi într-un domeniu străin preocupărilor sale. (…) Interpretarea lui E.P.: ca orice vis produs în timpul terapiei, şi acesta trebuie pus în legătură cu psihanaliza; biologia — ştiinţa vieţii — simbolizează psihanaliza, care este şi ea o ştiinţă a vieţii.