Balada la moartea poeziei

Pornind de la un discurs estetic intimist, dar centrat pe tema relatiei eului cu cotidianul, poetul construieste de mai bine de patruzeci de ani o meditatie asupra fisurii intre subiectivitate si ceea ce el insusi a numit „adevaruri colective”. O opera deschisa cu aspiratie spre multimi, care sa se conecteze cu cei din strada, intr-o vreme in care traditia oralitatii a disparut in marasmul culturii multimilor si a suprainformatiei mediatice. – Juan Carlos AbrilStau asa, asezat in fata noptii mele ca un paznic de muzeu. Nimeni nu trebuie sa se apropie de opera fricii sau a curajului, nimeni nu poate strica tabloul iubirii, panza infrangerii misterioase. Noaptea mea. Nu vreau sa vina sa mi-o ia. Poezia a murit si viata e asa. Ma refer la viata fara origine, la fotografiile care nu se vor ingalbeni pentru ca au pierdut notiunea timpului si demnitatea de-a imbatrani. Ma refer la nudurile care incetul cu incetul se-ndeparteaza de Venus sau de Sf. Sebastian. Este doliul meu. Dispar podurile, autoportretele, cruciatii, dejunurile la iarba verde, petele de culoare, femeia citind la lumina unei ferestre. Dar eu sunt aici, imi veghez muzeul, incerc sa pastrez formele, sa salvez continuturile, cer rabdare la naufragiul plutei. Este doliul meu, am doar un doliu, doliul meu. Vreau doar ca noaptea sa imobilizeze totul. Vreau sa inchida usile nefericirii. Refuz fatalitatea, chiar daca ochelarii mei si-au pierdut dioptriile, iar prietenii mei casniciile. – „XII”, Luis Garcia MonteroLuis Garcia Montero (n. 1958, Granada) este un prestigios poet, eseist si prozator spaniol. In prezent, activeaza ca profesor de literatura spaniola la Universitatea din Granada. A primit numeroase premii, dintre care enumeram Premiul Federico Garcia Lorca (1980), Adonais (1982), Loewe de Poesia (1993) si Premiul Poetas del Mundo Latino (2010) pentru intreaga sa activitate. Cartile sale au fost traduse in franceza, engleza, italiana etc.

Poezia a murit, spune. Un ecran de televizor repeta mereu acelasilucru. Unsprezece secunde, ca un endecasilab si pare deja o stireveche. Vantul si imaginile lui sunt o forma de repetitie. Poezia amurit, spune.

Cade ploaia in afara anotimpurilor, fara rana timpului, peste cufarulorasului, peste amintirile si cearsafurile iubirii fara speranta.

Poezia a murit, e o stire. Cadavrul poate fi vazut in timp ce lumeafuge de ea insasi, priveste in alta parte, evita sa raspunda, iar cerulde culoarea alcoolului altereaza ecranul. In spate se vede ramasao femeie careia i se inmoaie picioarele. Poezia a murit, spune.

Am fost de multe ori la carciuma in care ea ii servea pe altii cucafea in diminetile de iarna si cu alcool, in serile fara iesire. Amfost cu ea, m-am patat de sortul murdar al compasiunii. Acummoartea ei ma face sa sufar, tac si ma simt mai singur. Momentulacestei clipe e greu, iar peretii casei sunt reci.(Luis Garcia Montero, fragment din volumul Balada la moartea poeziei/ Balada en la muerte de la poesia)