Ceasul iubirii

Cartea Marinei poarta o mare iubire dincolo de moarte. Ceasul Iubirii - cei 16 ani ai Marinei alaturi de Victor Socaciu. O carte este ca rama unui tablou! Pastreaza in interiorul ei secvente de viata care, nepictate in cuvinte, s-ar dizolva printre amintiri. Iar o carte despre o mare iubire, asa cum a fost cea dintre Marina Almasan si regretatul Victor Socaciu, inrameaza o poveste care va dainui. E un omagiu pe care Marina i-l lasa, ca pe o ultima lacrima pe Pamant, maestrului inimii ei. Ca in Maestrul si Margareta a lui Mihail Bulgakov, dragostea capata chipuri intre Pamant si Cer, intre Iad si Rai. Ori ca Dragostea in vremea holerei, ce ii apartine lui Gabriel Garcia Marquez, cartea Marinei marturiseste iubirea dincolo de hotarele lumesti. Ii croieste aripi, o inalta catre nemarginitul celest. Si literatura romana a avut cartile ei de iubire necuprinsa. Enigma Otiliei, descifrata de George Calinescu, sau Adam si Eva a lui Liviu Rebreanu, unde el si ea sunt oricare dintre noi, marturisesc marile iubiri cu limba unei spovedanii. Asa se intampla si cu ceasul iubirii 11 aceasta carte. Cartea Marinei poarta o mare iubire dincolo de moarte. Marina si Victor sunt personajele unei iubiri fracturate in spatiul teluric. De altfel, niciuna dintre marile iubiri din literatura universala nu a fost una lina. Au fost vijelioase, asemenea furtunilor starnite pentru a despica apele marilor, pentru a le sfasia si a rascoli strafundurile intunecate. Marina refuza ca iubirea dintre ea si Victor sa fie rastignita intr-o lume nedreapta si o resusciteaza printr-o stradanie literara supraomeneasca. Inca din primul paragraf al cartii, Marina isi declina intentia: ,,Nu exista adevar absolut. Exista doar perspectiva noastra asupra lucrurilor care ni se intampla. Cartea de fata este despre povestea MEA de iubire cu Victor Socaciu, vazuta din perspectiva MEA. Aceasta carte nu repara doar decizii eronate dintr-o poveste de iubire reciproca, ci consolideaza si soclul statuii vesnice a unui maestru. A unui artist pe care Romania l-a iubit, in consonanta cu dragostea pe care Marina i-a purtat-o si i-o va purta dincolo de moarte. Nu doar dragostea pentru Victor Socaciu, ci si pentru creatia lui, pentru memoria lui sunt perpetuate prin aceasta carte, in care Marina inrameaza si intreaga mostenire artistica pe care Victor Socaciu a lasat-o, in tomuri de sunet, Romaniei. Fiecare cantec al maestrului, scris in timpul casniciei lor, capata sens prin story-ul din umbra, pe care Marina il devoaleaza. Cortina se ridica, iar publicului ii este infatisat un altar al muzicii. Cititorii devin partasi, prin aceasta carte, la opera coplesitoare a lui Victor Socaciu. Si descopera iubirea absoluta, asa cum a fost ea asezata pe note muzicale. De la ,,Aripi de cocori pana la ,,Inelul lui Saturn , aceasta carte zboara lovindu-se de zabrelele coliviei unei iubiri tacute, nebanuite. Cu toate ca despartirea lor si-a frant ireversibil aripile in paginile publicatiilor din Romania, multe lucruri au fost... ,,tacute pana acum, nu au fost marturisite: ,,Cand am apasat tasta <>, am simtit o mare usurare, chiar daca realizam ca gestul meu se va ciocni de hotarul dintre lumi. Iar cartea de fata trece dincolo de bariera tacerii si rosteste adevaruri mute, le fredoneaza, intr-un limbaj al decentei si, deopotriva, al durerii. Decentei, prin optiunea Marinei de a nu se victimiza. Durerii, prin impartasirea sentimentelor pe care fiul celor doi, Victoras, le-a masurat cu un compas sufletesc si inainte, dar si dupa disparitia tatalui. Pana la urma, aceasta carte poate fi si un bandaj pentru rana copilului Marinei. In tentativa unei mame de a-si vindeca fiul, de a-l insanatosi, de a-i ameliora suferinta. Si - de ce nu?! - de a-si obloji propriile nelinisti, de a-si raspunde unor intrebari care au macinat-o vreme de un deceniu, cat a trecut de la separarea de Victor. Ea a purtat pe ramurile inimii, fara sa declare pana acum, melodiile lui ca pe un pansament: ,,Nu i-o spuneam, dar era o adevarata fericire sa stau langa Victor cand compunea. Muzica sa imi incalzea sufletul si-mi modela convingerea ca, pentru acest barbat, niciun sacrificiu nu e prea mare... ceasul iubirii 13 Multe regrete sunt sadite, asemenea unor seminte incandescente, in aceasta carte: ,,Acestia sunt, asadar, cei trei copii ai lui Victor Socaciu. Desi as fi putut sa jur ca iubeste copiii, iata ca, fara sa vrea, Victor le-a sadit, fiecaruia din ai sai, suferinta in suflet. Pentru asta sper sa nu-l ierte numai Dumnezeu, ci si copiii. Si sa-i poarte vesnic o amintire frumoasa, precum cantecul <>, compus de un Victor pe atunci incredibil de fericit, in anul in care nasterea fiului sau il inaltase in al noualea cer. Intr-un mod admirativ, Marina gaseste, totusi, calea iertarii si provoaca multe bucurii sa curga, ca o ploaie calda de vara, din interiorul paginilor: ,,In momentul in care s-a comis primul nostru sarut, ne aflam undeva, intr-o deplasare in vestul tarii. Ca in orice poveste de dragoste, Marina si Victor si-au intins aripile pana la Soare, dar au cunoscut si intunericul fara sfarsit. Marina a inventariat frisoanele iubirii care au incercat-o, dar si-a dezvelit si urmele sangerande pe care ghearele suferintei le-a incastrat in sufletul ei: ,,S-a ridicat de pe canapea si s-a retras in dormitorul de la etaj, lasandu-ma in abisul unei prapastii din care nu am mai reusit sa ma ridic niciodata... (...) Ascultand, iar si iar, cantecele sotului meu, cele mai multe dintre ele fiind compuse in timpul povestii noastre de iubire, amintirile veneau peste mine natural, ca intr-un reflex pavlovian. Imi desertam gandurile-fluviu pe ecranul iPadului. Il mai stergeam, din cand in cand, de lacrimile carora uneori nu le puteam pune, pur si simplu, stavila. Erau, oare, lacrimi de regret sau doar nostalgia fireasca a anilor 14 Marina Almasan tineretii si a unei iubiri pe care foarte putini reusesc s-o simta intr-o viata? De altfel, in postfata, ea ne invita sa raspundem la intrebarea care ii este adresat