Bucurestii ce se duc

Bucurestii s-au dus, se duc, se vor duce. Fiecare zi sterge o trasatura de pe fata marelui oras, fiecare dimineata aduce una noua. Asa e viata. Intotdeauna se vor gasi bucuresteni care vor plange comorile pierdute ale orasului, intotdeauna se vor gasi altii care sa dispretuiasca tot ceea ce e vechi, indiferent daca este frumos sau nu, si sa se bucure de un nou chip al lui. Schimbat mereu, acelasi dintotdeauna, Bucuresti va ramane in veacuri orasul de la intretaierea drumurilor intre Est si Vest, cetatea care apartine in egala masura Estului ca si Vestului. Un oras care nu-si pierde nici o clipa identitatea, ci si-o imbogateste. Poate ca este asa sau poate ca nu, dar asta vrem noi sa credem, noi, cei care-l iubim. n n Henri Stahl, un roman de origine elvetiana si cu suflet de bucurestean, face parte dintre cei care si-au iubit fierbinte orasul. I-a cunoscut colturile frumoase, i-a urmarit fiinta ascunsa, s-a amuzat cu simpatie de defectele – ca si de calitatile – poporului sau marunt, s-a intristat de pierderea amanuntelor care-i dadeau farmec si s-a bucurat sa puna in valoare ceea ce a ramas, in speranta ca va ramane in continuare. A facut nemuritoare amintirile. Pentru ca ele aduc o contributie esentiala la valoarea pe care se considera ca o are un oras. Ele pastreaza pentru viitor amprenta inaintasilor si daruiesc urmasilor hrisoave de noblete. n Henri Stahl a lasat Bucurestilor o carte nu numai necesara, ci si frumoasa cu adevarat. O carte scrisa cu inima. Ca atare, ea se adreseaza inimii bucurestenilor impatimiti, dar si celei a orasenilor care, grabiti sa-si traiasca zilele trepidante si lipsite de tihna, inca nu au simtit magia unica a orasului. Citind-o, vi se va deschide o fereastra catre o intreaga lume, o lume a noastra, fara de care am fi cu totii mai saraci. n