Destinul, o jucarie stricata

Primul meu roman, Fereastra spre maine, publicat in 2019, a fost nascut din dorinta de evadare intr-un taram frumos si, cu siguranta, mai aseptic decat al vietii reale, cel al artei. In momentul in care l-am scris nu mi-am propus sa-l continui. Nici nu stiam daca voi mai simti dorinta de a apela la imaginatie pentru a asterne pe hartie alte trairi si ganduri. n n La lansarea cartii, insa, cineva mi-a spus pe un ton foarte serios: Sa o scrii si pe urmatoarea! Daca nu o vei face, aceasta carte va ramane un copil abandonat! Avea dreptate. Fiecare fila a cartii este cate o mica parte din mine, purtand in impletirea de cuvinte sentimentele, ideile, capacitatea de creatie si reactia mea la mediul in care traiesc. Prin urmare, am scris mai departe, iar continuarea povestii s-a cerut de la sine. Asa a aparut Destinul, o jucarie stricata. Eroii danseaza pe scena vietii in ritmul iubirii, cand mai vesel, cand mai trist - asa dupa cum este viata insasi, impletindu-si destinele intr-un final neprevazut, asa dupa cum si in viata rar putem anticipa ceea ce ne rezerva viitorul. n Ridicand cortina, veti remarca decorul. Este zugravit in alb si negru, cu multe nuante de gri, menit sa dea profunzime povestii. n Daca vi se pare ca este un crampei din propria viata, daca va recunoasteti in anumite personaje sau situatii, inseamna ca autorul si-a facut bine datoria, compunand o lume virtuala intr-un stil profund realist. Daca veti trai intens citind cartea, inseamna ca emotia a ajuns pe calea cuvantului scris acolo unde trebuie - in inima voastra, a cititorilor. - Simona Mihutiu