Salul negru

Romanul lui Andrei Olsufiev, în egală măsură autobiografic și cronică de familie, are parfumul distins, reținut, totodată încărcat de culoare elevată al poveștilor dintr-o lume dispărută, aceea a nobililor din vechea Rusie, a balurilor organizate de familiile aristocrate și a destinului lor traumatic curmat de revoluții și războaie.

Toate faptele, personajele și locurile descrise de Olsufiev sunt reale și descriu epopeea familiei autorului. Remarcabilele reconstituiri literare și istorice se datorează atât memoriei și cercetărilor sale directe, cât și lucrărilor altor membri ai marii familii: memorii, corespondență, genealogii, precum și arhivelor sovietice, deschise după 1990.

Bine documentată şi încărcată de detalii despre conţii Olsufiev, una dintre cele mai ilustre familii aristocratice din vechea Rusie, cartea de față nu este doar o cronică de familie, ci și o adevărată frescă a istoriei Rusiei, chiar a istoriei Europei. Începând cu Adam Olsufiev, om al Luminilor, pasionat de literatură şi de artă, apropiat al împărătesei Ecaterina cea Mare, până la tatăl autorului, un rus alb refugiat în România din calea rvoluției bolşevice, cartea ni se înfățișează pasionantă şi fermecătoare, plină de umor, de autoironie şi de melancolie: personajele sunt pline de viaţă, vedem cu ochii minții conace poetice, asistăm la drame de neînchipuit, la tihnă şi haos, dar și la opulenţă şi mizerie, rafinament şi brutalitate. O lume aristocratică ce avea să fie reprimată cu sălbăticie. Familia Olsufiev nu a fost nici ea ferită de loviturile Revoluţiei bolşevice şi de drama exilului. Sunt pagini de istorie şi de literatură de calitate, scrise de un aristocrat rus, descendent și al prinţilor Trubețkoi.

Andrei Olsufiev datorează norocul de a se fi născut la București tatălui său, care a supraviețuit revoluției bolșevice și urmărilor ei traversând Amurul înot, în 1924, pentru a se stabili ulterior în România, de unde familia a plecat în Franța, în 1982. A fost odată ca niciodată… Acolo unde înfloresc liliacul și măceșul și cântă fără încetare ciocârliile, acolo unde se află sufletul rus, se găsește satul Buițî. Vremuri binecuvântate, când casa bunicilor mei, cocoțată pe o colină, domina locurile magice ale proprietății familiei. Printre ilustrații se găsea portretul elegant al bunicii mele Sonia, cu rochia albă și șalul negru, rezemându-se de o sobă cu plăci albe de teracotă... Portretul reda cu precizie nu numai caracterul și felul de a fi ale Soniei, ci și pe cele ale altor membri ai familiei… Privirea ei intensă pătrunde până în cele mai profunde ascunzișuri ale sufletului meu. Ce vrea să spună? Și de ce această expresie atât de gravă? O suferință secretă? Presentiment al nenorocirilor, al doliilor ce aveau să vină? Enigmatic portret al unei tinere femei cu șal negru. Contele ANDREI OLSUFIE