eBook Vulcan. Lumina vine de la Asfintit

n''Ma intreb daca ar fi putut fi altfel. Iosif si cu mine sa traim fericiti, fara revista, departe de luminile notorietatii. Sa fim noi doi, pur si simplu, fara vreo -lupta nationala-, fara stradaniile de ridicare a poporenilor, fara participarile la intruniri si fara onorurile publice care au venit cu timpul. Multa vreme am visat la asa ceva, la un Iosif altfel, care sa stea numai cu mine si sa ma iubeasca, iar eu sa ma bucur de el. Am fost o proasta, o femeie proasta. Un om ca Iosif nu sade pe cuptor, asteptand sa treaca timpul, dar nu de asta am fost o proasta, ci pentru ca nu ma cunosteam pe mine insami. Daca nu facea ce-a facut, eu nu l-as fi iubit. M-as fi plictisit repede de el. Pentru ca nu pot iubi un barbat fara un vis. Atunci nu stiam cum eram, dar acum stiu: o molie care zboara spre torta. O molie norocoasa, care a stins trei torte pana sa se stinga ea insasi, dar uite ca nu m-am stins de tot si n-am sa ma sting pana nu termin de scris ce trebuie scris. Daca nu eu, cine? De ar fi sa pun pe hartie chiar totul, nu mi-ar ajunge o viata, iar eu nu mai am la dispozitie decat cateva zile, poate o saptamana, poate o luna, nu stiu. Datorita lui Iosif am cunoscut mii de oameni in acesti 36 de ani de casnicie, iar pe cativa, poate cei mai importanti, i-am cunoscut dupa ce el s-a dus. Am urmat fara teama drumul pe care mi l-a lasat cu limba de moarte, am facut tot ce trebuia facut, tot ce a crezut Iosif ca trebuia facut, dar, din pacate, drumul n-a dus nicaieri, iar razboiul le-a stricat pe toate. De planul lui Iosif s-a ales praful, ca si de revista, ca si de mine, ca si de toata lumea noastra, care s-a risipit ca fumul. Oamenii de acum nu au habar, nu pentru ei las marturia aceasta, ci pentru urmasii urmasilor lor, ca adevarul sa se afle si sa se stie. Poate ca le va fi de folos, poate ca nu, dar asta sa decida ei.''n