eBook Am reusit sa ramin eu insami

nExperienta-limita traita de mine (cu cateva saptamani inainte de cutremurul din 4 martie 1977) a fost cea in care ma aflam intre viata si moarte, am fost gasita intamplator de cineva, pe ultima suta de metri, luata pe targa si dusa la Spitalul de Urgenta. Cand am ajuns acolo, nu mai aveam nici puls, nici tensiune. intrebat la ce sectie trebuie sa fiu internata, doctorul de garda a spus ''la reanimare'', dar apoi s-a razgandit. Am fost intoarsa din drum si dusa direct in sala de operatie. Asistenta care trebuia sa faca denudarea pentru a-mi pune perfuzia era o fata frumoasa si cocheta. Medicii o grabeau, dar ea se chinuia sa-mi fixeze acul direct in vena si le spunea ca altfel imi ramane un semn. Convins ca nu-i aud ce vorbesc, unul dintre ei a spus: ''Da, ii va ramane un semn pe mana si are sa se vada la morga''. Nu stiu de ce, dar atunci nu m-am gandit nici o clipa ca as putea sa mor. Mai mult, acea experienta-limita nu a lasat urme prea adanci in poezia mea. Daca moartea a constituit o obsesie cand nu ma privea in mod direct, pe masura ce se apropie, parca as vrea s-o opresc din drum, vorbind din ce in ce mai rar despre ea. - Ileana Malancioiun