Cu ochii la steaua Kajam

dormi copilebratele mi-au obositgolul dintre eleeste mai greu decat infinitulsub ochi am adunattoate noptile ultimilor douazeci de anilasa-mi numai unasi ce daca jucaria ta preferata sunt euuita sa intorci cheita macar o datainca n-am invatat limba mortilor sinu stiu cum sa-ti spunca sanii inca se umplu de laptecand fugi din mormantsi dordor pana la lacrimipana la celalalt copilfii cuminte si dormimama iti promiteca in noaptea de Craciunne vom juca de-a v-ati ascunseleaprintre cruci.… cartea Alexiei Ema Burneci, o poeta „blestemata” prin aproape toate ipostazele pe care si le asuma: „am invatat sa injur/ am inceput cu tine apoi cu mama/ mi-am injurat si fratele pe tata l-am blestemat”; „fa cumva si strange-ma in brate/ daca e nevoie ucide-l pe dumnezeu”; „chipul asta din oglinda/ l-am mai vazut candva/ il recunosc dupa gura neastamparata/ si privirea aceea de femeie/ nascuta din coasta de drac”. Exista si o nota de teribilism in poeziile Alexiei Ema, ca si unele caderi in vulgaritate, dar peste ele adie vantul diafan al poeticitatii, care matura asperitatile si pune stavila teribilismelor facile. Iesirea din umoralitati negre si „iluminarea” ar putea sa sune cam asa: „esti liber/ sa nu raspunzi minciunii/ cu alte minciuni”. Caci ochii privesc in sus, la steaua Kajam.

Ioan Es. Pop… acest volum de poezie este o carte eveniment. Unii or s-o blameze, altii o vor lauda. Dar va fi, cu certitudine, o carte de care se va tine cont.

Florentin Sorescu