Locul desfatarilor. Povestiri cu talc

O noua carte marca Grapini. Poate ati citit deja prozele scurte din Cetatea cu nebuni (2000), mini-parabole cu final neasteptat si incitant, si ati degustat sfatosenia povestitorului si horbota vorbelor sale cu talc. Sau romanul Capatul lumii (2004), uluitor conglomerat de timpuri si spatii, de autobiografie si cronica, poematic, cateodata parodic, ironic si satiric, dar neindoielnic cu deschidere la mare. Ori Memorialul cetatii (2010), vasta panorama etnografica si fina detaliere a arhetipurilor - locul memoriei tine de atmosfera, de apartenenta, de stiinta de a trai si de a muri dupa norme comunitare. Sau ati citit Capat de linie (2012), proze scurte pe teme date, continuari molcom-jucause la proze celebre. Ori, poate, Viata, de la capat (2018), care incheie trilogia de la Sant. Plasticitate vag-agresiva, masiva si delicata, deopotriva, a frazei, dimpreuna cu stiinta rara de a transcrie si inscena dezlantuit limbaje. Daca nu l-ati citit inca, Locul desfatarilor e tocmai bun pentru o prima intalnire cu un prozator dintre cei buni. Daca ii cunoasteti deja cartile, aveti prilejul sa admirati din nou arta de povestitor abil, care dozeaza minutios realitati si fictiuni intr-o tesatura magica si seducatoare. Uimitoarele, nebanuitele de Grapini, asemanari cu melodia prozei lui Saramago aduc o nota de farmec in plus, fireste, dar nu stirbesc defel originalitatea prozatorului ardelean. Pe vremea cand inca mai scria poezie, isi definea proiectul scriptural astfel: Prin cuvinte/ nu rastorn lumea/ ci pe mine in ea. I-am admirat de la inceput arta de scufundator in tainele Lumii, pariind fara ezitare pe harul sau. Dupa doua decenii, o pot face din nou. Discretul Leon-Iosif Grapini are stofa de prozator adevarat. - Irina Petras De unde ma aflu, il vad cand vine cu una noua ori cand o alege pe una dintre noi ramasa uitata pana in clipa desfatarilor, il vad cufundat intr-un fotoliu moale si incapator sau intins pe sofaua larga si ademenitoare cu aleasa in brate, cuprins de betia placerilor senzoriale si intelectuale, ii urmaresc miscarile febrile, cum isi cufunda narile in trupul imbratisat si se lasa imbatat de mirosul lui, asa si este, avem un parfum al nostru inconfundabil, imbietor, care tulbura simturile olfactive, il privesc cum isi trece cu delicatete degetele peste pielea catifelata, gingasa si matasoasa, pipaind-o cu nedisimulata placere, cum se lasa prins in vraja descoperirii si delectarii, abandonandu-se fericirii simturilor si fericirii spiritului, cum se adanceste intr-o meditatie profunda dupa incheierea petrecerii, a reuniunii, uneori ramane inchistat intr-o tristete apasatoare, provocata de final, ii simt regretul ca totul s-a terminat prea repede si ca, probabil, nu se va repeta niciodata, asta pana cand alta dintre noi il poarta in universul ei de voluptati ametitoare... - Leon-Iosif Grapini